Valea Teleajenului

 

Dinspre partea de Nord a orasului Ploiesti, din capatul strazii Valeni, din fosta bariera, ce poarta acelasi nume, se desprinde drumul care duce, spre Miaza Noapte, in creierul muntilor de pe Valea Teleajenului, spre trecatoarea Bratocea. Acest drum numit soseaua Ploiesti – Bratocea, se indreapta in sus, pe langa albia raului Teleajenul, cand pe dreapta, cand pe stanga, pana sus la Poalele muntelui Balabanul, din catunul Cheia. El trece prin satele: Blejoi, Lipanesti, Magurele, Gura Vitioarei, Valenii de Munte , Homoraciu, Izvoarele, Maneciu Pamanteni, Maneciu Ungureni si se opreste la Cheia, loc larg de popas. Toate aceste sate sunt asezate pe campii, dealuri si vai de pe apa raului Teleajenul. Dela Blejoi, in sus incepe decorul mandru al naturei: la stanga, Scaenii, cu minunatele sale vii ce produc cel mai excelent vin, cu sondele sale ce in timpul noptii, mai cu seama, prin lumina produsa de electricitate, rasar ca niste

turle inalte, dintre arbori si vii, ce par ca niste jucarii in mijlocul naturii varite; de la dealurile roscate, ce se tot apropie stramtorand valea, pana la arbori stufosi din lunca raului Teleajenului. Mai in sus, spre Lipanesti, Magurele, iarasi domina stravechia ocpatiune a oamenilor: ogoare de porumb, livezi de pruni si tot soiul de pomi, ca: nuci, peri, meri etc., iar dealurile si vaile, acoperite cu vita si paduri. La Magurele, in punctul numit Coada Malului , sau la Hanul Rosu, varfurile inalte ale dealurilor aici par ca vor sa dea razboiu raului Teleajenul – se apropie unele de altele stramtorand cursul raului. De aici drumul, ce se intinde peste apa raului Teleajenul pe un pod de fier, se indreapta pe linga malul drept al riului, prin satul Gura Vitioarei cu biserica asezata spre rasarit si unde deserveste Sf. Altar, Reverenta sa, preotul Miricescu, un harnic pastor si muncitor in via Domnului. E atata varietate in coloritul si impletitura dintre darnicia naturei si harnicia omului, incat ochiul nu se mai oboseste si vremea trece fara sa stii cand. De la Gura Vitioare, drumul trece prin oraselul Valenii de Munte indreptandu-se tot spre miaza noapte spre satul Homoraciu. Treci pe langa satul Teisani, la poalele caruia sunt in partea de Rasarit lacurile numite de popor, lacurile fara fund. Din acestea se crede ca, parte din legiunile Romane care erau stabilite in Campia Gradistea numita si Stanesti, scoteau sare pentru trebuintele lor si ale celorlalti din Ardeal, cu care erau in legatura prin drumul ce trecea pe langa aceste lacuri si mergea spre Ardeal, prin locurile unde astazi sunt asezate satele: Homoraciu, Izvoarele, Maneciu – Pamanteni si Maneciu – Ungureni, iar de aici peste apa raului Teleajen, prin muntii Paducelul de pe Telejenel, prin Tabla Butii, traversa intinsa poiana a muntelui Fata Craiului si cobora in jos, in Valea Buzaului, spre partea de Miaza Noapte; iar ca dovada ca stramosii nostri, Romani, au trecut prin aceste meleaguri este: De la Valeni in sus, campia Teisani si prin satul Homoraciu, oamenii, voind a desfuda pamantul pentru cultura cerealelor, au dat peste un drum acoperit cu bolovani si pietris. Bolovanii scosi din pamant au fost facuti gramezi; aceasta , mai cu seama, se cunoaste si azi la varsatura Valcelului Hotului, din Homoraciu. In vara anului 1928, d. colonel Zagorit, facand cu elevii din scoala preparatoare a ofiterilor de rezerva din Ploiesti noi sapaturi, a descoperit din nou resturi din acest drum. Oamenii de aici il numesc Drumul Tatarilor, poate din cauza ca pe aici s-au dat lupte intre Tatari si Romani. La punctul numit Hanul Madamei, de pe drumul Ploiesti – Bratocea, este un drum natural, ce duce prin vadul raului Teleajen, in campia Gradistea dintre satele Drajna de Sus si de Jos. Unii spun ca vechiul drum al Romanilor spre Paducel si Varful lui Crai ar fi fost chiar pe aici. Deasupra acestei campii se ridica un munte inalt numit Cetatuia. Din varful sau se poate vedea toata Valea Teleajenului si a Drajnei, in sus si in jos cum si intreaga campie spre Ploiesti, chiar si orasul Ploiesti. Sub poalele Cetatuii este situat satul Cernesti ce tine de comuna Homoraciu. In groapa de langa Cetatuie, s-a gasit in anii trecuti, de Neculai Ungureanu, din Cernesti, o bogata comoara numai in moneda de aur. Acesta a avut numai noroc nu si parte; caci comoara a fost luata de subprefectul Murat si Iancu Homoriceanu din comuna Homoraciu. Drumul Ploiesti – Bratocea, dupa ce traverseaza satele Homoraciu, Izvoarele, Maneciu Pamanteni si Maneciu Ungureni, se indreapta spre munti urcand la Gura Plaiului prin mai multe curbe. Sus in acest punct Gura Plaiului, Voda Carol I, la 1868, vroind a vedea frumusetile de pe Valea Teleajenului, s-a oprit cu suita sa descalecand. Pe cand privea in jos valea, ce se desfasura ca o panorama, cu frumoasele sate, cu padurile de pruni si alti pomi roditori din care rasar dragutele case spoite cu var, albe invelite cu sindrisa, ale locuitorilor din aceste sate, un cal, al unuia din suita, a isbit piciorul lui Voda, si luand aceasta drept rau augur s-a inapoiat. De atunci, pe aici n-au mai venit din membrii familiei domnitoare decat Regele Ferdinand I, cu sotia sa, Regina Maria, cand era print de coroana. Din podisul de pe punctul numit Gura Plaiului, se incepe valea Teleajenului. Aceasta Vale a Teleajenului, este inzestrata de natura cu atatea daruri, care de care mai atragatoare, atata frumusete si varietate in coloritul vailor cu verdeata, incat ochiul nu se mai satura privind gingasia rauletelor si farmecul muntilor. Timpul trece fara sa stii; tot privind cand in dreapta cand in stanga, urci, cobori fara sa simti nicio oboseala si, in fundul vailor, in unele locuri, se aude mugetul apelor raului Teleajen, necajit si suparat din cauza obstacolelor ce i se pun in cale de bolovanii rupti, prin intemperiile vremurilor, din coastele muntilor si tarati in albia lui de afluientii sai, ale caror ape curg cu mare zgomot, mai ales cand ploua. Aici, muntii sunt acoperiti pe capete, cateodata cu palarii de negura, si privesc cu drag la apele raului Teleajenul, cam neputincioase si, spre a-i mari si mai mult necazul, cand se departeaza, cand se apropie prea mult, strangandu-i, aproape din ambele parti, albia lui, si tot asa, mergand in sus pe drumul de pe albia Teleajenului, ajungem la Manastirea Suzana.