Turnul Negru
Este unul dintre cele patru turnuri de observatie ale Cetatii
Brasovului, fortificatie independenta amplasata in afara zidurilor.
Accesul se facea pe o poarta situata la doi metri inaltime fata de baza,
iar legatura intre fortificatiile orasului si turn se realiza printr-un
pod mobil.
Inalt de 11 m, Turnul Negru a fost construit in secolul al XV-lea, in
plan de forma patrata, de tip donjon, prevazut cu guri de tragere si
acoperis cu varful ascutit. Se stie din documente ca, la 23 iulie 1559, a
ars intr-un incendiu provocat de un trasnet, culoarea fumurie capatata
dandu-i si numele. In 1696, turnul a fost lovit din nou de traznet, iar
in timpul epidemiei de ciuma din 1756 a fost folosit ultima data ca
adapost si punct de paza pentru paznicii cordonului sanitar din jurul
orasului.
Turnul Negru a fost restaurat in 1995, cand i-a fost
montat acoperisul din sticla, existent in prezent, care respecta
intrutotul forma initiala.
Turnul gazduieste o expozitie pavilionara a Muzeului Judetean de Istorie
Brasov cu artefacte realizate de mestejugarii din breslele
cositororilor, fierarilor si armurierilor din Brasovul medieval.
Acces:
pe Dupa Ziduri, coborand dinspre Maternitate sau venind dinspre Livada Postei si Biblioteca Judeteana George Baritiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu