Prostitutia in Bucuresti

1.București și-a asigurat din cele mai vechi timpuri o reputație de oraș al sexului, al curvelor, al prostituției. O lege de la începutul secolului  permitea practicarea fără fereală a celei mai vechi meserii din lume. Exista “Crucea de piatră”, cartier rău famat, plin cu bordeluri- de la cele mai dichisite la cele mai amărîte. Adolescenții – elevi de liceu, militari în permisie, ucenici și calfe- aici învățau tainele amorului. Cel mai vestit bordel era Casanova, construit de cîteva matroane și proxeneți. Dar nu numai aici găseai sex la discreție ci și în hoteluri indiferent de gradul de confort – la Athenee Palace, Ambasador, Splendid, Lido. Dar și altele mai prost plasate, la Bristol, Astoria, etc. Alte dame de consumație “făceau trotuarul”, adică se plimbau de sus în jos pe o anumită porțiune, la aceeași ore, 18-24. Aici erau reperate de clienți dornici de plăceri. Tariful se negocia rapid. Depindea de nurii damei și de cît de amețit de băutură era domnul. Traseul lor era cuprins între străzile Schitu Măgureanu, bd Elisabeta, Zalomit, Domnița Anastasia, Eforie, Beldiman, Academiei, Regală. După acostare, clientul era condus într-o garsonieră din vecinătate sau într-un hotel, unde camera se închiria cu ora. Poliția -ca și azi- închidea ochii. Semnele acestei vieți vesele s-au păstrat și în amintirile unor străini. Aflat la București în 1915, (în România era pace, dar Europa era războiu), John Reed scria : “…There are more cocottes in Bucharest in proportion to the population than in any other cities of the world. No one does anything, but screw, drink, and gabble.” Mareşalul Mackensen, care ocupase doi ani Bucureştii cu armata sa, în timpul retragerii din decembrie 1918, observa : ” Am venit la Bucureşti în urmă cu doi ani, cu o legiune de eroi cuceritori. Părăsesc oraşul cu o trupă de gigolo şi tîlhari.“ După parerea mareşalului, Bucureştiul a avut un efect mai distrugător decît bătăliile purtate pe cîmpul de lupta. William Starkie, un scriitor irlandez, într-o carte apărută în 1933, iată ce scria : “Bucharest is the town of the one street, one church and one idea…”. Vera Atkins, a adăugat la acest citat unul singur cuvînt “sex!…”. Vera Atkins, a fost o spioancă britanică, născută la Bucureşti, în 1908, emigrată în Anglia în 1934. Cunoştea bine societatea bucureşteană. Anii 40 au cunocut o intensă colaborare la orizontală  a frumoasele autohtone – întîi cu nemții, apoi cu rușii. În anii 60 ai secolului XX, pentru prima dată după război, românii vedeau străini în număr mare. Italienii, nemţii, năvăliseră, profitînd de foamea de devize a regimului. Ne-am trezit în plus cu polonezi, est-germani, cehoslovacii, deşi nici ei nu stăteau pe roze cu valuta. Se spunea la “RADIO ŞANŢ” – cea mai bună sursă de informaţii – că turiştii care formau lungi caravane de Fiat, Renault, Volkwagen, Skoda, spre litoral, veneau pentru sex. Româncele şi-au făcut atunci reputaţia că sunt naive şi ieftine şi că se prindeau uşor în flirturi de o vacanţă. De fapt, toate sperau să se mărite şi să plece definitiv din ţară. Acesta era secretul succesului pe care îl aveau turiștii străini la românce. Dacă erai străin, te costa nişte ciorapi de nylon, o pereche de blugi, cîteva mese la restaurant şi multe minciuni. Fetele erau fascinate de paşaportul pe care îl avea în buzunar respectivul. Nu mai aveau nevoie de alte calităţi. Distracția a fost mare și de data asta. A fost un secol vesel, indiferent de împrejurări și regim politic.   2. “Felinarul roșu”se intitulează o carte cu subtitlul “Viața femeilor din Casele de toleranță” – în Bucurestii anilor 30 – semnată de Dinu Dumbravă pe care am găsit-o la Biblioteca Academiei cînd mă documentam despre cea mai veche meserie din lume așa cum era practicată în trecut în orașul meu. Informațiile mi-au trebuit pentru două episoade din serialul tv “București strict secret” și romanul “Moarte unui dansator de tango”, mai ales pentru atmosferă. (Ed.TREI, 2011). Prostituția era reglementată de o lege din 1908. A fost în vigoare pînă în 1949. Erau cîteva categorii 1/ cea legală, practicantele ei aveau condicuță și erau obligate o dată pe săptămînă să mearga la medic pentru a fi controlate (la spitalul Colentina) dacă au boli venerice. Le găseai mai ales în Crucea de piatră, Sf.Apostoli, str.Rosetti, pe lîngă Cișmigiu 2/ Cea practicată semiclandestin în hoteluri, etc., tolerată de poliție 3/ Cea din case de rendez-vous. Aici operează “clandestinele lumii alese”, cum scrie autorul. Prostituatele de aici nu sunt înregistrate, se bucură de protecții inalte, nu au condicuță. 4/ Erau apoi cele “care făceau trotuarul”. Circulau pe bd. Elisabeta, str. Academiei, Calea Victoriei, spre nemulțumirea prefectului Șaita care le-a obligat să poarte berete roșii, apoi a renunțat din cauza mulțimii de berete roșii apărute brusc in centrul orașului. Ocupația lor nu scăpa nimănui – agățau bărbați cu care intrau apoi în hotelurile din jur unde ocupau vreme de un ceas o cameră. Unele țineau cameră cu chirie. Prostituatele se clasau în funcție de tarif și clienții pe care îi deserveau. De la cele ieftine care agățau în gări și periferii (la Mandravela, Chibrit, Bellu), pînă la cocote, demimondene și curtezane întreținute de personaje bogate și influente în epocă. Cele mai numeroase nu erau cele plasate în bordeluri ci “clandestinele” Orașul avea 800.000 de locuitori și 15-20.000 de prostituate. Numai 6000 erau fișate de poliție…. “Fetițele” nu erau localnice; cele mai multe erau aduse de traficanți pe trasee bine stabilite. Pe această hartă se găsea adesea Cernăuți, pe unde erau aduse evreice și poloneze din Galiția. Veneau și din Rusia și Ucraina. Mai ajungeau și prin Constanța, de obicei de la Odessa. Altele din Basarabia, prin Chișinău și Tighina. Personajele unei rețele erau 1/ traficantul propriu zis, care controla rețeaua și le închiria pentru un timp 2/ patroanei bordelului (“țața”, sau “tanti”). Era totdeauna o femeie, de regulă o fosta prostituată. Legea interzicea bărbaților să dețină case de toleranță. 3/ Era apoi ’”peștele”, proxenetul (“nenea”) care o păzea pe “fetiță”. Avea grijă să fie plătită de client, o supraveghea să nu fugă, să nu dosească bani. 4/ Polițaiul, vardistul care închidea ochii și-și lua partea lui 5/ medicul 6/ agentul fiscal care dijmuia în numele municipiului activitățile bordelului 7/ prostituata. Era mereu datoare desi avea pînă la 15 – 20 de clienți pe schimb/8 ore. Ținea din truda ei nocturnă cîți profitori ai trupului ei. 8/ Clientul…Era o întreagă industrie a sexulului care înflorise. Existau în București 65 bordeluri autorizate. Din acestea 16 se găseau în perimetrul format de străzile Crucea de piatră, Cantemir, Nerva Traian, Campoduci. O casă de toleranță avea cam 20 de prostituate cu condicuță, înregistrate la poliție. Pe cele care făceau trotuarul – cu și fară condicuță – le găseai pe străzile Domnița Anastasia, Brezoianu, Dr. Marcovici, Schitu Măgureanu, Zalomit. Sau pe stăzile Calea Plevnei, Sfîntul Constantin, Grivița, Popa Tatu, Berzei, Știrbey Voda, Gara de Nord, Buzești. Sau pe Calea Moșilor, Sf.Gheorghe, Taica Lază, Sf.Vineri, Calea Moșilor, Obor. In zona “Crucea de piatră” era un adevărat cartier al plăcerilor. Cu localuri, cafenele, lăutari, săli de jocuri. Existau curți largi care între aprilie și noiembrie erau pline cu lăutari, grătare și petrecăreți. Aici femeile se ofereu printre mese, la ferestre, în poartă, pe trotuare. Erau mereu în capot, în ținută de casă. Fiecare avea tipicul ei de agăța mușterii. Găseai “frantuzoaice”, femei fatale, rafinate, cazone, cadîne, rubensiene, feciorelnice, gen elevă de liceu, “rusoaice – veritabile și false, țigănci, nordice, gradne dame, tinere de tot sau coapte. După toate gusturile. Era un exercițiu de exhibitionism, o negustorie de tip oriental, la vedere…Clienții era din toate straturile sociale. Venea pegra, interlopi, șuți. Proletari, funcționari, studenți, vînzători și negustori prin piețe și magazinele din jur. Venea și lumea bună, domni dornici de exotism, aventuri și vulg. Era o experiență.   3. În România suntem pe legea din 1949 dată de comunişti care interzicea prostituţia permisă la începutul secolului printr-o altă lege. Atunci au fost golite bordelurile şi fetele trimise in fabrici. S-au scos damelele de consumaţie de pe bulevarde, casele de randez-vous au fost închise şi date cu chirii proletarilor. De atunci prostituţia nu a dispărut, şi-a schimbat formele în care a fost practicată. Din cînd în cînd cite o reţea de curve clandestine era demascată de Miliţie, cîteva fete intrau la puşcărie, ca exemplu de morală comunistă, dar nu şi clienţii care le frecventau, adesea recrutaţi dintre oamenii regimului. Uneori presa, Scînteia etc , publicau articole moralizatoare. Securitatea şi Miliţia păstoreau această afacere cu carne vie. Se practica masiv şi clandestin în hoteluti, în diverse case şi apartamente. Securitatea recruta dintre prostituate agente pe care le folosea în spionarea străinilor care veneau cu afaceri la Bucureşti. Dar şi a diverşilor suspecţi pentru delicte economice sau pentru cîrteli impotriva regimului, şi pe cei care ceruseră paşaport şi aveau rude în Occident. Li se strecura in pat o fetiţă şi asta raporta ce face si ce zice clientul. Dacă nu colaborau fetele ajungeau la închisoare. Curvelele erau folosite şi altfel. Cind se dădea un chef cu tovarăşi, granguri locali sau de la Centru, erau aduse şi cîteva “bagaboante” “pocnitori” “sugative” să îi mulţumească pe şefi. După revoluţie, odată cu libertatea cucerită şi prostituţia s-a practicat la vedere – chiar dacă legea din 1949 nu s-a schimbat. Cîteva zone din Bucureşti s-au specializat în cea mai veche meserie din lume – pe străzile Ştefan Furtună, Mătăsari, Dristor, Iancului, Negustori, etc. Poliţia apare cîteodată, ridică vreo 30-40 cu duba şi le dă drumul a doua zi. De cînd cu criza, au plecat mii dintre ele în vest să îi fericească pe occidentali. Acolo provoacă dispute cu curvele autohtone, cum s-a văzut mai deunăzi la Paris. În Parlament s-au propus de cîteva ori în 20 de ani legalizarea prostituţiei, dar aleşii noştri pudibonzi, cu copii acasă, ascund sub preş subiectul, îl amînă pentru legislatura următoare. Cîte unul, scrie presa, mai primeşte prin hoteluri păsări de noapte, mai apelează la internet pentru a-şi satisface fanteziile sexuale, cheama în camera de parlamentar o call-girl, alo. Sau frecventează un anume salon de masaj erotic. Ziarele sunt pline de anunţuri, pe alese, ca şi în hotelurile şi restaurantele de lux. Fireşte, Poliţia închide ochii. Politicienii, deşi destui dintre ei cumpără sex tarifat, se opun să treacă legea, din cauza unei eventuale imagini negative. Se opune şi Biserica. Ea primeşte în schimb prostituatele în biserică să se roage, le sp0vedeşte, le iartă de păcate. Mai sunt şi cîteva ONG-uri active, care cu nici un chip nu doresc să admită legalizara prostituţiei.