14 august 1941 – Este adoptata Carta Atlanticului, de catre Marea Britanie si SUA. Astazi Carta Atlantica sarbatoreste 72 de ani de la adoptare. Documentul, avand forma unei telegrame, a fost semnat de Franklin Roosevelt si Winston Churchill cu ocazia primei lor intalniri istorice la bordul vasului Augusta in Newfoundland’s Placentia Bay. Carta va fi si certificatul de nastere a ceea ce se va numi mai tarziu comunitatea euro-atlantica. Printre afirmatiile facute in acest manifest de propaganda, semnat pe cand Statele Unite nu intrase inca in razboi, se numara faptul ca nici Statele Unite si nici Marea Britanie nu urmareau extinderea teritoriala si ca ambele proclamau dreptul la autodeterminare al popoarelor care fusesera lipsite cu forta de acest drept. Carta Atlanticului a stabilit liniile directoare ale politicii postbelice, in ciuda faptului ca Statele Unite nu intrasera in mod oficial in lupta. Documentul incepea cu un preambul si avea 8 puncte care faceau publice principiile: de a nu accepta extinderile teritoriale sau de alta natura; respingerea oricaror modificari teritoriale care nu se faceau in acord cu vointa liber-exprimata a popoarelor; respectarea dreptului popoarelor de a-si alege propria forma de guvernamant si restaurarea dreptului de auto-guvernare al popoarelor care au fost lipsite de acesta; accesul tuturor statelor, in conditii de egalitate, la comert si la sursele de materii prime; colaborarea economica deplina intre natiuni, pentru ameliorarea conditiilor de munca, progres economic si securitate sociala; instaurarea unei paci durabile care sa asigure securitatea statelor, sa permita oamenilor o existenta eliberata de teama si nevoi; pacea sa asigure calatoria libera pe mari si oceane; abandonarea utilizarii fortei, prin crearea unui sistem larg si permanent de securitate si dezarmarea natiunilor agresoare, prin reducerea poverii inarmarilor sa se asigure pacea viitoare. Trebuie subliniat faptul ca nu exista un original semnat, al Cartei Atlanticului. Asa cum avea sa declare ulterior chiar presedintele Roosevelt, textul final s-a constituit din partile acceptate din cele patru variante scrise de mana de Churchill, de Welles si de el insusi; acest text a fost incredintat operatorilor radio de pe cele doua cuirasate care l-au transmis la Washington si Londra, iar apoi le-au comunicat presei. Presedintele Roosevelt a expus in fata Congresului, la 21 august 1941, continutul Cartei Atlanticului subliniind ca aceasta era, în momentul respectiv, un scop care merita a fi atins de catre lumea civilizata. Vorbind la B.B.C. despre Conferinta Atlanticului, Churchill a declarat, la 24 august 1941, ca reuniunea avea o valoare de simbol: unitatea de gandire a lumii anglo-saxone si comunicarea fortelor binelui impotriva raului. Scopul declaratiei a fost enuntarea obiectivelor urmarite de S.U.A. si Commonwealth-ul britanic. Unul din aceste obiective era dorinta de a nu mai fi razboaie pe pamant, in care scop se intentiona a se lua masuri preventive prin dezarmarea agresorilor. Pe de alta parte, in lumea postbelica chiar invinsilor urma sa li se asigure accesul la viata economica internationala in conditii de egalitate. Popoarele oprimate trebuiau sa fie convinse ca suferintele si sacrificiile lor nu erau zadarnice. ,,Tunelul poate fi intunecat si lung, dar la capatul lui este lumina. Acesta este simbolul, acesta este mesajul Conferintei atlantice".