Imperiul Roman - Cezar, partea a II a
În vara anului 60 î.Hr., Cezar a intrat în Roma
pentru a candida la cea mai înaltă funcţie din Republica Romană.Deşi
Cezar dispunea de o popularitate copleşitoare printre membrii adunărilor
cetăţeneşti, a fost nevoit să manipuleze alianţe formidabile în Senatul
roman pentru a-şi putea asigura alegerea . Având deja o prietenie
solidă cu fabulos de bogatul Crassus, l-a abordat pe adversarul
acestuia, Pompei cel Mare, propunându-i o coaliţie.
În vara anului 60 î.Hr., Cezar a intrat în Roma pentru a candida la cea mai înaltă funcţie din Republica Romană.Deşi
Cezar dispunea de o popularitate copleşitoare printre membrii
adunărilor cetăţeneşti, a fost nevoit să manipuleze alianţe formidabile
în Senatul roman pentru a-şi putea asigura alegerea . Având deja o prietenie solidă cu fabulos de bogatul Crassus, l-a abordat pe adversarul acestuia, Pompei cel Mare, propunându-i o coaliţie.
Pompei era deja frustrat din cauza incapacităţii sale de a obţine
reforma teritorială pentru veteranii săi din est, iar Cezar a aplanat
sclipitor orice diferende existente pe atunci între cei doi puternici
lideri.Alianţa (cunoscută astăzi sub numele
de Primul Triumvirat) a fost formată la finele anului 60 î.Hr. şi a
rămas secretă , în mod remarcabil, o bună perioadă de timp. Pompei şi
Crassus au căzut de acord să îşi folosească averile şi puterea pentru a
securiza candidatura lui Cezar la consulat, iar în schimb Cezar avea să
influenţeze agendele politice ale celor doi. Cezar şi Crassus, care erau
deja buni prieteni de un deceniu încoace, şi-au consolidat alianţa cu
Pompei, oferindu-i acestuia în căsătorie pe fiica lui Cezar, Iulia
Cezaris..Cezar a câştigat cu uşurinţă
poziţia de consul, însă Optimaţii au reuşit alegerea fostului co-edil al
lui Cezar, Marcus Calpurnius Bibulus, în poziţia de consul junior.După retragerea lui Bibulus, anul consular al celor doi avea să fie numit în glumă anul lui” Iulius şi Cezar”.Pe
la 59 î.Hr., Cezar dispunea de sprijinul poporului, alături de cei mai
puternici doi oameni din Roma ( cu excepţia sa) şi de oportunitatea de a
avea glorie infinită în Galia. La vârsta de patruzeci de an, deşi
deţinea cel mai înalt post din Roma şi continua să îşi înfrângă
adversarii la fiecare întoarcere, adevărata sa grandoare avea să vină
mai târziu.Un trib celtic ce trăia pe
teritoriul Elveţiei contemporane, helveţii, a plănuit să migreze din
regiunea alpină către vestul Franţei de astăzi. Însă, pentru a putea
realiza o astfel de migrare, helveţii ar fi trebuit nu doar să
mărşăluiască prin teritorii aflate sub control roman, ci să străbată şi
teritoriul tribului Aedui, aliat cu romanii.Mai multe alte triburi s-au
alăturat mişcării helveţilor, ei devenind cu timpul cel mai mare şi mai
puternic trib din Galia. În total, conform scrierilor lui Cezar, se
adunaseră aproape 370.000 de persoane, din care 260.000 erau femei,
copii şi alte tipuri de non-combatanţi. După ce au pornit la drum, fără a ţine seamă de obiecţia lui Cezar, trupele aveau să se întâlnească inevitabil.
După mai multe lupte, Cezar a cucerit partea muntoasă cu cele 6 legiuni ale sale, momind adversarul într-o bătălie neechilibrată. În apropiere de capitala tribului Aedui, Cezar a strivit helveţii, măcelărindu-i indiferent de statutul de combatant al adversarului. Conform lui Cezar, dintre cei 370.000 de inamici mobilizaţi doar 130.000 au supravieţuit bătăliei.Aproape în acelaşi timp, la sfârşitul lui 59 î.Hr., liderul germanic Ariovist, căpetenia tribului Suebi a condus o invazie a Galiei prin atacuri asupra regiunii graniţelor, însă Cezar a înăbuşit situaţia în acel moment, aranjând o alianţă cu germanii la începutul anului 58 î.Hr.La începutul campaniei din anul 56 î.Hr., Cezar considera că Galia nu era încă pregătită pentru ocupaţia romană. Şi-a trimis generalii în fiecare colţ al Galiei , pentru a înăbuşi orice rezistenţă din calea lor. Publius Crassus, fiul lui Marcus Crassus, a fost trimis în Aquitania cu 12 cohorte legionare, pentru a subjuga triburile de acolo. Cu ajutorul trupelor auxiliare galice, Crassus a adus cu rapiditate controlul roman până în cea mai vestică regiune a Galiei. Decimus Brutus, tânărul viitor asasin al lui Cezar, a fost trimis în nord către Britania de astăzi pentru a construi o flotă printre veneţi.Veneţii controlau căile navigabile cu o formidabilă flotă proprie, sprijiniţi însă şi de celţii britanici. Iniţial, vasele galice le-au depăşit pe cele romane, Brutus neputând împiedica operaţiunile veneţiilor. Dar ingeniozitatea romană a intrat în acţiune, şi aceştia au început să folosească cârlige lansate de arcaşi pentru a cuceri vasele veneţilor. În scurt timp, veneţii au fost complet învinşi şi ca multe alte triburi înaintea lor, vânduţi ca sclavi.În total zeci de triburi au fost forţate să capituleze în faţa dominaţiei romane şi sute de mii de prizonieri au fost trimişi la Roma ca sclavi.Răscoala pe care Vercingetorix a ajuns să o conducă a pornit la începutul anului 52 î.Hr. în timp ce Cezar aduna trupe în Galia Cisalpină. Crezând că atenţia lui Cezar va fi distrasă de frământările din Roma ce aveau loc după moartea lui Claudius, triburile carnute, sub comanda lui Cotuatus şi Conetodunus au făcut prima mişcare, măcelăriindu-i pe romanii care se stabiliseră pe teritoriul lor.Vercingetorix, un tânăr nobil din Gergovia, oraş din provincia Arveni şi-a ridicat supuşii să se alăture răscoalei, dar nobilii oraşului, inclusiv Gobanitio, unchiul lui Vercingetorix, i-au izgonit pe el şi pe adepţi lui, considerând că a opune rezistenţă lui Cezar era un risc prea mare.Neclintit, Vercingetorix a ridicat o armată a celor săraci, a cucerit Gergovia şi a fost întâmpinat ca rege.Vercingetorix şi armata lui au câştigat câteva conflicte iniţiale minore cu unităţile romane conduse de Cezar şi Titus Labienus, prim-locotenet. Cu toate acestea romanii au cucerit capitala de trib de la Avaricum (Bourges), omorând întreaga populaţie de 120.000 de oameni.Următoarea luptă importantă a fost cea de la Gergovia,unde Vercingetorix l-a învins pe Cezar, provocându-i pierderi majore. Victoria însă l-a costat pe Vercingetorix vieţile multor oameni, inclusiv mulţi nobili. Din cauza pierderilor, s-a retras, mutându-se în altă fortăreaţă,Alesia.În bătălia de la Alesia, Cezar a construit o fortificaţie în jurul oraşului ca să îl asedieze.Totuşi, armata lui Cezar a construit o altă fortificaţie în exterior împotriva armatelor de la care aşteptau ajutor (ce a dus la o fortificaţie în forma unei gogoşi cu gaură la mijloc). Ajutorul însă a fost insuficient:estimările cuprind între 80.000 şi 250.000 de soldaţi.Vercingetorix, coducător tactic, a fost izolt de ei din interior şi fără îndrumarea lui, atacurile nu au avut iniţial succes. Cu toate acestea, atacurile au dezvăluit un punct vurnelabil al fortificaţilor, iar forţele combinate din interior şi exterior aproape au făcut o breşă. Dovedindu-şi încă o dată geniul militar, Cezar conduce el însuşi ultimele rezerve în luptă, reuşind în cele din urmă să triumfe.Această bătălie a fost decisivă pentru crearea Imperiului Roman.
După mai multe lupte, Cezar a cucerit partea muntoasă cu cele 6 legiuni ale sale, momind adversarul într-o bătălie neechilibrată. În apropiere de capitala tribului Aedui, Cezar a strivit helveţii, măcelărindu-i indiferent de statutul de combatant al adversarului. Conform lui Cezar, dintre cei 370.000 de inamici mobilizaţi doar 130.000 au supravieţuit bătăliei.Aproape în acelaşi timp, la sfârşitul lui 59 î.Hr., liderul germanic Ariovist, căpetenia tribului Suebi a condus o invazie a Galiei prin atacuri asupra regiunii graniţelor, însă Cezar a înăbuşit situaţia în acel moment, aranjând o alianţă cu germanii la începutul anului 58 î.Hr.La începutul campaniei din anul 56 î.Hr., Cezar considera că Galia nu era încă pregătită pentru ocupaţia romană. Şi-a trimis generalii în fiecare colţ al Galiei , pentru a înăbuşi orice rezistenţă din calea lor. Publius Crassus, fiul lui Marcus Crassus, a fost trimis în Aquitania cu 12 cohorte legionare, pentru a subjuga triburile de acolo. Cu ajutorul trupelor auxiliare galice, Crassus a adus cu rapiditate controlul roman până în cea mai vestică regiune a Galiei. Decimus Brutus, tânărul viitor asasin al lui Cezar, a fost trimis în nord către Britania de astăzi pentru a construi o flotă printre veneţi.Veneţii controlau căile navigabile cu o formidabilă flotă proprie, sprijiniţi însă şi de celţii britanici. Iniţial, vasele galice le-au depăşit pe cele romane, Brutus neputând împiedica operaţiunile veneţiilor. Dar ingeniozitatea romană a intrat în acţiune, şi aceştia au început să folosească cârlige lansate de arcaşi pentru a cuceri vasele veneţilor. În scurt timp, veneţii au fost complet învinşi şi ca multe alte triburi înaintea lor, vânduţi ca sclavi.În total zeci de triburi au fost forţate să capituleze în faţa dominaţiei romane şi sute de mii de prizonieri au fost trimişi la Roma ca sclavi.Răscoala pe care Vercingetorix a ajuns să o conducă a pornit la începutul anului 52 î.Hr. în timp ce Cezar aduna trupe în Galia Cisalpină. Crezând că atenţia lui Cezar va fi distrasă de frământările din Roma ce aveau loc după moartea lui Claudius, triburile carnute, sub comanda lui Cotuatus şi Conetodunus au făcut prima mişcare, măcelăriindu-i pe romanii care se stabiliseră pe teritoriul lor.Vercingetorix, un tânăr nobil din Gergovia, oraş din provincia Arveni şi-a ridicat supuşii să se alăture răscoalei, dar nobilii oraşului, inclusiv Gobanitio, unchiul lui Vercingetorix, i-au izgonit pe el şi pe adepţi lui, considerând că a opune rezistenţă lui Cezar era un risc prea mare.Neclintit, Vercingetorix a ridicat o armată a celor săraci, a cucerit Gergovia şi a fost întâmpinat ca rege.Vercingetorix şi armata lui au câştigat câteva conflicte iniţiale minore cu unităţile romane conduse de Cezar şi Titus Labienus, prim-locotenet. Cu toate acestea romanii au cucerit capitala de trib de la Avaricum (Bourges), omorând întreaga populaţie de 120.000 de oameni.Următoarea luptă importantă a fost cea de la Gergovia,unde Vercingetorix l-a învins pe Cezar, provocându-i pierderi majore. Victoria însă l-a costat pe Vercingetorix vieţile multor oameni, inclusiv mulţi nobili. Din cauza pierderilor, s-a retras, mutându-se în altă fortăreaţă,Alesia.În bătălia de la Alesia, Cezar a construit o fortificaţie în jurul oraşului ca să îl asedieze.Totuşi, armata lui Cezar a construit o altă fortificaţie în exterior împotriva armatelor de la care aşteptau ajutor (ce a dus la o fortificaţie în forma unei gogoşi cu gaură la mijloc). Ajutorul însă a fost insuficient:estimările cuprind între 80.000 şi 250.000 de soldaţi.Vercingetorix, coducător tactic, a fost izolt de ei din interior şi fără îndrumarea lui, atacurile nu au avut iniţial succes. Cu toate acestea, atacurile au dezvăluit un punct vurnelabil al fortificaţilor, iar forţele combinate din interior şi exterior aproape au făcut o breşă. Dovedindu-şi încă o dată geniul militar, Cezar conduce el însuşi ultimele rezerve în luptă, reuşind în cele din urmă să triumfe.Această bătălie a fost decisivă pentru crearea Imperiului Roman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu