28 august 1828 – S-a nascut Lev Tolstoi, scriitor rus.

Lev Tolstoi s-a nascut pe 28 august 1828 la Yasnya Polyana, in provincial Tula, al patrulea dintre cei cinci copii ai familie. Parintii lui au murit cand era copil si a fost crescut de rude. In 1844 a inceput sa studieze dreptul si limbile orientale la Universitatea Kazan, dar nu a obtinut niciodata diploma. Dezamagit de standardele educatiei, el s-a intors in mijlocul studiilor sale in Yasnya Polyana si apoi a petrecut mult timp in Moscova si in St. Petersburg. Dupa ce a strans multe datorii la jocurile de noroc Tolstoi a plecat cu fratele lui in Caucaz in 1851 si s-a inrolat intr-un regiment de artilerie. In anii 1850 Tolstoi si-a inceput cariera literara publicand trilogia autobiografica: “Childhood “(1852), “Boyhood” (1854) si “Youth” (1857). In 1857 Tolstoi a vizitat Franta, Elvetia si Germania pentru a afla mai multe despre aceste societati. Dupa calatoriile sale s-a stabilit langa Yasnya Polyana, unde a infiintat o scoala pentru copiii satenilor. El credea ca secretul schimbarii lumii statea in educatie. A analizat teoria si practica educationala si a publicat reviste si manuale despre aceste subiect. In 1862 s-a casatorit cu Sonya Andreyevna Behrs (1844-1919) care i-a adus pe lume 13 copii. Imaginatia lui Tolstoi a crescut original din jurnalele sale, in care a incercat ss-si inteleaga sentimentele si sa actioneze astfel incat sa si le controleze. Celebra opera “War and Peace” a aparut intre anii 1865-1869. Opera prezinta povestea a cinci familii pe fundalul invaziei lui Napoleon în Rusia. Cealalta capodopera a lui Tolstoi “Anna Karenina” (1873-77) prezinta o proveste tragica a unei femei casatorite, care isi urmeaza iubitul, dar in cele din urma se sinucide. Dupa ce a terminat “Anna Karenina” Tolstoi a renuntat la lucrarile incepute anterior si a scris „Conversion” (1879). “Voskresenia” (1899) a fost ultimul roman major al lui Tolstoi. In 1901 Biserica Ortodoxa Rusa l-a excomunicat pe autor, Tolstoi s-a imbolnavit grav si s-a vindecat in Crimeea. Dupa ce si-a lasat mostenirea discipolului lui Vladimir Chertkov, Tolstoi a murit de pneumonie pe 20 noiembrie 1910, intr-o gara indepartata. Operele sale adunat au fost publicate in Uniunea Sovietică in 1928-58 si sunt cuprinse in 90 de volume.

Malta reprezinta un arhipelag alcatuit din sase insule: Malta, care este cea mai mare ca suprafata (246kmp), Gozo(67kmp), Comino (3,5kmp), Cominotto, Filfla si St. Paul, ultimele trei fiind nelocuite.

Situata la circa 90 km. sud de insula Sicilia si 290 km de tarmul Africii, Malta este de fapt un podis calcaros scund, cu inaltimea maxima de 417m (insula Gozo). Situat in centrul Marii Mediterane, arhipelagul maltez imbina frumusetea naturala cu 7000 de ani de istorie.

Din timpuri stravechi, frumusetea incredibila a insulei, piatra de culoarea mierii si porturile naturale au fost raspunzatoare pentru influenta si reputatia cunoscuta in intreaga lume. Situata la poarta Africii si a Orientului, la 90 km sud de Sicilia , Malta se bucura in liniste de mare si soare.

Coasta cu apele sale cristaline iti ia ochii: golfuri stancoase, mici plaje cu nisip rosu, piscine naturale, pesteri subacvatice si 'Fereastra Albastra'…. un climat minunat, o gura de aer proaspat. La prora fiecarei barcute de pescuit multicolore, cunoscute pe plan local sub numele de 'luzzu', se afla batranul ochi protector al lui Osiris.

Nu este de mirare atunci, tinand cont ca traditia se pierde in negura timpului, ca marea este cea mai pura si mai clara din intreaga Mediterana. Cea mai mare comoara a insulei este piatra sa - un tip deosebit de calcar. Aceasta piatra aurie, care i-a castigat Maltei denumirea de Melita, 'insula de miere', a inspirat 7000 de ani de arhitectura.

Istoria constructiilor in Malta dateaza din jurul anului 4000 i.Hr. atunci cand au fost construite templele megalitice. Aceste temple, dedicate Zeitei Mama, isi pastreaza puritatea enigmatica in cele mai frumoase si magice locuri din insula. Templele de la Hagar Qim, ce privesc spre mare si spre insula Filfla, se numara printre cele mai bine conservate temple din cele peste 30 descoperite in intreg arhipelagul maltez.

In 1530, cand Cavalerii Ioaniti s-au asezat in Malta , nimeni nu ar fi putut sa-si dea seama ca destinul va lega in mod inexplicabil insula de acest ordin religios, hospitalier si militar. Pentru Cavaleri Malta era poarta spre crestinatatea vestica si, pentru mai bine de 200 de ani, in timp ce influenta lor in Europa crestea, ei si-au inzestrat insula cu monumente de care orice mare suveran ar fi fost mandru.

Orase, fortarete, biserici si palate au transformat Malta in ''giuvaerul'' unic care este azi. De pe peninsula stancoasa privind spre Marele Port , Valletta se va arata inaintea ta. Acest oras al cavalerilor nu permite nimanui sa-l cuprinda dintr-o privire. Trebuie sa-l mangai cu privirea, sa te plimbi de-a lungul strazilor drepte si sa te opresti pentru a admira o fatada, un balcon, o curte inconjurata de treceri cu arcade, o fantana sau magnificele blazoane.

Poti sa te indrepti apoi spre Gradinile Barracca care se afla peste drum de splendidul Auberge de Castille. Din gradini, privelistea asupra Marelui Port iti taie rasuflarea. Biserica Cavalerilor Ioaniti, Co-catedrala Sf. Ioan, ascunde un numar de comori nepretuite in spatele fatadei sobre. O sa fii impresionat de abundenta de culoare, aur si design-uri elaborate care impodobesc cele opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului Cavalerilor Ioaniti.

Placile funerare din marmura, care formeaza podeaua catedralei, somptuosul tavan pictat de Mattia Preti si statuile in stil baroc te vor ajuta sa-ti imaginezi splendoarea care caracteriza ceremoniile Ordinului. Dintre numeroasele picturi valoroase care se gasesc in catedrala ai grija sa nu ratezi Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul si Sfantul Jerome, doua capodopere ale lui Caravaggio pictate in timpul sederii lui in Malta.

Mdina, vechea capitala a insulei, este considerata a fi una dintre cele mai frumoase cetati medievale locuite din Europa. Nu trebuie sa ratati acest labirint de strazi inguste si serpuite presarate cu biserici si palate. Catedrala inchinata Sfintilor Petru si Pavel, cu frumoasa fatada in stil baroc, merita vizitata cu siguranta.

Insulele-surori ale Maltei, Gozo si Comino, va ofera o diferenta de ritm si peisaj fata de Malta . Gozo, situat la numai o jumatate de ora cu feriboatul fata de Malta, este impregnata cu mituri si secrete proprii. Legendara patrie a nimfei Calypso este un refugiu pitoresc, cu sate vechi, drumuri romantice si vederi panoramice incomparabile ale peisajului si marii. Gozo este insula perfecta pentru a te refugia pur si simplu pentru o clipa. Insula va ofera si varietate, cu propria sa viata culturala, cu diferitele facilitati sportive.

Insula Comino, situata la jumatatea distantei dintre Gozo si Malta, este un paradis pentru scufundatori, pentru iubitorii sportului cu vela, scafandri, surferi si drumeti. Laguna albastra a insulei Comino, cu apa sa de culoare turcoaz si plaja aurie, poate constitui ingredientul perfect pentru o excursie unica.

Daca-i vei intreba pe cei care au fost in Malta ce i-a impresionat cel mai mult, iti vor raspunde fara sa ezite: “maltezii". Plini de viata, inimosi, tipic mediteraneeni, cu un pic de umor britanic, maltezii au un mod unic de a-ti ura “Bine-ai venit!". Este un amestec de serenitate si ospitalitate traditionala. Din vremea lui Calypso, care potrivit legendei l-a tinut captiv pe Ulise pe insula Gozo timp de sapte ani, acest fermecator mod de a face lucrurile nu s-a schimbat niciodata. Chiar si Scrierile Apostolilor descriu primirea calduroasa pe care localnicii i-au facut-o Sf. Pavel.

Secole mai tarziu destinul Maltei a fost inca o data strans legat de traditia ospitalitatii: multumita Cavalerilor Ioaniti ingrijirea bolnavilor si a ranitilor a devenit o arta. In zilele noastre traditia ospitalitatii este la fel de vie ca in vremea lui Calypso, a Sf. Pavel sau a Cavalerilor Ioaniti. Nici un alt grup de insule nu poate oferi atata frumusete naturala, arta si arhitectura si posibilitati de divertisment precum Malta.

Aici totul este aproape, neasteptat si foarte accesibil. Dar insulele malteze sunt mai mult decat un muzeu in aer liber. Grupul de insule emana o placere aproape palpabila. Puterea lor de atractie consta intr-un amestec, unic in felul sau, intre vechi si nou si in felul in care aici istoria acompaniaza prezentul. Daca va place sa mancati la restaurant, arta culinara malteza combina cele mai bune ingrediente locale - pestele, fructele de mare, fructele si legumele - cu mancaruri internationale. Si totusi nu exista nimic mai gustos decat painea malteza, proaspat scoasa din cuptorul satului.

25 august 1873 - S-a nascut Lucia Sturza Bulandra, una dintre marile figuri ale scenei romanesti.

Nascuta la 25 august 1873, intr-o familie de domnitori, Lucia Sturza-Bulandra a ramas in inima iubitorilor de teatru din Romania. Frumoasa, delicata, dar puternica in acelasi timp, Lucia a reusit sa schimbe perceptia oamenilor despre actori si, mai ales, despre actrite. Astfel, daca pana la ea, actritele erau privite ca niste dame desuete, interpretarile si sensibilitatea Luciei au modificat totul. Initial, urmasa domnitorilor Sturdza se pregatise pentru o cariera pedagogica, urmand in acest sens cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti. Deoarece nu a gasit un post in invatamant si nici nu isi dorea sa traiasca din veniturile, destul de indestulate ale familiei, Lucia a gasit o solutie. A dat proba si s-a angajat la Teatrul National din Bucuresti, ca actrita. Afland de isprava nepoatei, bunica actritei a ameninţat-o ca, daca va juca vreun rol, va fi renegata de familie. Spre bucuria sutelor de mii de oameni care au vazut-o jucand de-a lungul anilor, Lucia a ignorat amenintarea. Perfectionista fara limita, ea a decis ca, pentru a juca impecabil, trebuie sa invete actorie. Si a urmat cursurile Conservatorului Aristizzei Romanescu, pe care le-a absolvit cu succes. In 1911 s-a maritat cu actorul Tony Bulandra, alaturi de care a jucat în filmul „Amor fatal”. In 1914, actrita cu spirit afacerist a pus bazele Teatrului Regina Maria, alaturi de sotul sau. Compania de teatru a rezistat pana in 1941, cand s-a desfiintat. Din acel an, Lucia a fost incadrata ca actrita la Teatrul Municipal din Bucureşti, institutie pe care a condus-o intre anii 1947 si 1963. Acest teatru poarta acum numele sau. Doamna teatrului romanesc a murit la varsta de 88 de ani, in urma unui accident stupid - a cazut de pe o scară. Sotii Bulandra nu au avut copii.

23 august 1948 – S-a nascut Andrei Plesu, scriitor, eseist si om politic roman.

Andrei Gabriel Plesu este un scriitor si eseist, estetician, istoric al artei si filozof roman.A urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase, sectia Istoria si Teoria Artei, absolvind in 1971, are si un doctorat in istoria artei. A fost cercetator la Institutul de Istorie a Artei intre 1971-1979 si intre 1984-1989. Intre 1980-1982 a fost lector universitar in domeniul arta romaneasca moderna si istoria criticii de arta. Din 1992 este profesor la Facultatea de Filozofie. A participat alaturi de Gabriel Liiceanu la seminariile private tinute de Constantin Noica la Paltinis. Dupa prabusirea regimului comunist, infiinteaza institutul de studii avansate „New Europe College”, revista culturala Dilema (azi, Dilema veche) si accepta in diverse perioade o serie de functii publice. Ca scriitor, inregistreaza un important succes de stima si de public cu volumele Minima moralia, Jurnalul de la Tescani si Despre ingeri. Intre 28 decembrie 1989 si 16 octombrie 1991 a fost ministrul Culturii, iar intre 29 decembrie 1997 si 22 deecembrie 1999 a fost ministrul Afacerilor externe. Timp de patru ani, intre 2000 si 2004 a fost membru in Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, iar din 20 decembrie 2004 pana pe 3 mai 2005 a fost consilier prezidential pentru Relatii internationale. Andrei Plesu este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori si eseisti romani, datorita operelor sale reusind sa se faca remarcat intr-un timp foarte scurt. A realizat numeroase opere si articole in reviste din tara si strainatate care l-au propulsat rapid printre cei mai buni scriitori roman, participand la numeroase seminarii. S-a remarcat si datorita carierei sale din politica.

22 august 1902 - S-a nascut Leni Riefenstahl.

Pe data de 22 august 1902 s-a nascut  Leni Riefenstahl, una dintre cele mai controversate personalitati feminine ale secolului XX. A studiat pictura si si-a inceput cariera ca dansatoare, fiind remarcata  de Max Reinhardt, care a angajat-o la al sau „Deutsches Theater”. Un accident la genunchi a pus capat carierei de dansatoare, doar pentru a o face faimoasa in alt domeniu artistic. Leni si-a cunoscut celebritatea ca actrita, regizor, producator, reporter si fotograf. Actrita Leni Riefenstahl a incantat lumea interbelica in filmele sale: “Der heilige Berg” (Muntele Sfant, 1926), “Der große Sprung” (Marele salt, 1927), “Die weiße Hölle vom Pitz Palü” (Iadul alb din Pitz Palu, 1929), “Stürme über dem Mont Blanc” (Furtuni pe Mont Blanc, 1930), “Der weiße Rausch” (1931), “Das Blaue Licht” (Lumina albastra, 1932) si “SOS Eisberg” (SOS Iceberg, 1933). Cele mai mari succese i le-au adus, insa, filmele regizate si montate de ea insasi. Norocul si blestemul vietii ei a fost ca Adolf Hitler a placut-o. Dupa ce a remarcat-o in “Das Blaue Licht”, el a tinut sa o cunoasca si a invitat-o la o intalnire pe coasta Balticii, in vara lui 1932. In anul 1934, Hitler a rugat-o sa facă un film pe marginea adunarii partidului nazist din Nürenberg. Initial aceasta a refuzat pentru ca nu o interesa problematica promovata de partid, dar Hitler a convins-o sa ii acorde "sase ore din viata". Leni a acceptat, cu conditia ca pe viitor sa nu i se mai solicite sa realizeze filme politice. Cei 170 de angajati pe care ii coordona au produs, in numai 5 luni, "Victoria sufletului", pelicula foarte apreciata de germani. Leni a turnat si montat, la sugestia lui Hitler, cele mai cunoscute creatii ale sale, care au facut-o nemuritoare, dar in acelasi timp au exilat-o pentru totdeauna din lumea filmului: “Triumful Vointei” si “Olympia”. Desi demonstrau talentul de cineast al regizoarei, i-au adus oprobriul lumii artistice. Festivalul de film din 1938, de la Venetia, a marcat cel mai inalt moment al carierei sale. In varsta de 36 de ani, aceasta a produs pelicula "Olympia" avand ca tema Olimpiada de la Berlin, castigand Premiul Mussolini.  Confruntată cu un val de critici, a trebuit să-şi dovedească nevinovăţia. A fost obligată să-şi petreacă următorii 3 ani din viaţă în arest la domiciliu şi, în procesul care a urmat, a negat orice legătură cu naziştii.  În cele din urmă a fost achitată. Fiind exclusă din lumea filmului după război, s-a dedicat fotografiei și filmelor despre viața marină. În anul 2002, ultimul ei film, documentarul „Impresii sub apă", difuzat de canalul de televiziune ARTE cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, a fost considerat o adevărată capodoperă, însă cometariile criticilor nu au omis să pună din nou în evidență răspunderea morală a creatorului de artă.

21 august - Ziua Medicinei Militare.

Medicina militara aniverseaza, astazi 151 de ani de la instituirea "Zilei Medicinii" in Sistemul Apararii Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritati Judecatoresti, zi marcata si de Directia Medicala din Ministerul Administratiei si Internelor. La 21 August 1862, prin Inaltul Decret Romanesc nr. 4629 a luat fiinta Corpul Ofiterilor Sanitari din Armata, atestandu-se astfel, medicina militara ca element specializat pentru asigurarea sanatatii efectivelor militare. Este ziua in care domnitorul Alexandru Ioan Cuza, in anul 1862 instituie Corpul ofiterilor sanitari si Directia Generala a Serviciului Sanitar Roman in cadrul Ministerului Treburilor din Launtru (Ministerul de Interne, respectiv Ministerul Administraţiei si Internelor de azi). Inca de la inceputurile ei, medicina militara a beneficiat de profesionalismul si calitatile generalului de divizie medic dr. Carol Davila, care la acea vreme era inspector general al serviciului sanitar al armatei, director al Scolii de Medicina (intemeietorul invatamantului medico-militar si medical superior din tara noastră), inspector al adminstratiei centrale sanitare si efor al spitalelor. Dupa 1989 Medicina Militara romaneasca se remarca prin participarea cu spitale militare de campanile in cadrul fortelor de mentinere a pacii din diferite teatre de operatiuni din lume. In prezent institutia  care guverneaza organizarea medico-militara este reprezentat de Directia Medicala din cadrul Ministerului Aparararii Nationale.Medicii militari sunt ofiteri ai Armatei Romane avand responsabilitati si beneficii caracteristice statutului  militar desfasurandu-si activitatea medico-militara in unitati si spitale ale Ministerului Apararii.

20 august 1968 – In Romania, la Pitesti, este produs primul autoturism romanesc, care iese pe poarta uzinei de la Colibasi (Pitesti) Dacia 1100.

Pe 20 august 1968 se incepe productia modelului Dacia 1100, un model sub licenta Renault R8. Aceasta era o berlina cu tractiune si motor pe spate. Primul automobil iesit pe poarta fabricii a fost facut cadou presedintelui Republicii Socialiste Romania de atunci, Nicolae Ceausescu. Conform contractului, Renault furniza toate partile componente ale modelului, urmand ca cei de la Dacia sa le asambleze. Din 1968 si pana in 1971, 37.546  de autoturisme Dacia 1100 au fost produse, in 1970 aparand o usoara modificare estetica la partea frontala, astfel in 1968, 2030 exemplare, 1969, 12375 exemplare, 1970, 12122 si 1971, 11019 exemplare. S-a mai produs, desi in numar limitat,(sub 100 de bucăti) modelul 1100S cu 2 perechi de faruri si un motor mai puternic, destinate competitiilor si ministerului de interne. Putine au mai ramas in stare de functionare dar pasionatii pastrează in continuare exemplare demne de admirat. Fata de Renault 8, Dacia 1100 nu prezenta modificari semnificative. O sigla cromata cu numele "Dacia 1100 - Uzina de Automobile Pitesti" era amplasata intre faruri ulterior in 1970 aceasta fiind inlocuita, intr-o prezentare similara originalului R8, cu o bagheta de inox peste care era amplasata emblema UAP. Paleta de culori nu a fost una foarte vasta insa culorile cu siguranta sunt de neuitat: Rosu 28, Alb 40, Albastru 68, gri 83 si verde 57. Interesant este faptul ca modelul Dacia 1100 a fost conceput de fapt special pentru raliuri, desi nu atingea o viteză mai mare de 132 km/h. Blocul motopropulsor avea capacitatea cilindrica de 1108 cm³ ce dezvolta 46 CP ,cutie de viteze in 4 trepte si consumul de 7 litri la suta de kilometri.

17 august 1877 – Este descoperit satelitul plantei Marte, Phobos.

Marte are doi sateliti, foarte mici ca dimensiuni, ce se numesc Phobos si Deimos dupa insotitorii din mitologie ai lui Marte. Satelitii sunt foarte slabi ca stralucire si, in ciuda observatiilor atente asupra planetei, nu au fost descoperiti decat in 1877, in luna august, de catre un astronom american pe nume Asaph Hall. Acesta observa planeta prin luneta de 66 cm in diametru de la observatorul din Washington. Primul satelit descoperit, pe 10 august, a fost Deimos. Dupa sase zile, a descoperit alt satelit, pe Phobos. Satelitii sunt foarte greu de observat din cauza apropierii de discul planetei care face sa dispara stelele slabe din preajma. Asaph Hall a avut norocul sa observe printr-un instrument mare si sa vada satelitii cand acestia erau la cea mai mare departare aparenta de planeta. Amandoi satelitii sunt situati foarte aproape de planeta si se rotesc foarte repede in jurul acesteia. Phobos se afla pe o orbita circulara, situata la numai 9376 km de centrul planetei. Viteza lui este atat de mare (2138 km/s) incat face o rotatie in jurul lui Marte in numai 7 ore 39 m (0,31891 zile). Mareele gravitationale dintre Marte si Phobos fac ca satelitul sa se apropie de planeta cu 1,8 metri pe secol. Peste aproximativ 50 de milioane de ani acesta se va prabusi pe planeta sau se va sfarama din cauza gravitatiei acesteia si va forma un inel.

16 august 1977 – A decedat Elvis Presley, supranumit Regele Rock ‘n’ Roll. Elvis Aaron Presley, fiul lui Vernon si Gladys Presley, s-a nascut in Tupelo, Mississippi, pe 8 ian 1935. In aceiasi zi, fratele sau geaman Jesse Garon, murea la 4 ore de la nastere. In 1948, stamtorata familie Presley s-a mutat la Memphis. Dupa ce semneaza un contract cu Sun Records in 1954, Elvis se bucura rapid de o uriasa popularitate. Cariera sa de cantaret si actor in special dupa intoarcerea sa din armata,discurile, filmele, aparitiile la TV si concertele sale l-au transformat intr-unul dintre cei mai adulati artisti din lume. La sfarsitul anului 1955 isi sarbatorea primul milion de dolari. In anii urmatori va aduna o avere considerabila.Filmele sale au succes, iar discurile se situeaza, unele dupa altele, pe primul loc in topuri. La 40 de ani castigul sau anual este de cinci milioane de dolari. Pana la 1956, ajunsese o vedeta internationala. Cu sunetul si stilul care combina în mod unic diversele influente muzicale, el a spulberat si a provocat barierele sociale si rasiale ale vremii si a deschis o epoca cu totul noua în muzica americana si in cultura pop. Elvis Preseley a jucat în 33 de filme de succes, a facut istorie cu aparitile sale televizate si a cunoscut o mare faima prin concertele sale live, in Las Vegas si in turnee, care adesea au batut toate recordurile. In inreaga lume, el a vandut mai mult de un miliard de discuri, mai multe decat orice alt artist. Vanzarile sale in America i-au adus discuri de aur, de platina sau multi-platina pentru 131 de albume si single-uri diferite, cu mult mai multe decat orice alt artist. Printre multele premii si medalii s-au inscris: 14 nominalizari la Premiile Grammy, dintre care a castigat trei, Premiul Grammy Pentru Intrega Activitate, pe care l-a castigat la 36 de ani, a fost numit Unul Dintre Cei Mai Merituosi Tineri Ai Natiunii pe 1970 de catre Camera Tinerilor din SUA. Renuntand la orice privilegiu special pe care i l-ar fi permis situatia lui sociala, a servit cu onoare în armata SUA. In noiembrie 1959 o cunoaste pe Priscilla, viitoarea sa sotie, care, la vremea respectiva, nu avea decat 14 ani, în vreme ce el avea deja 24. 1973 a fost si anul in care a divortat de Priscilla, , divort care l-a afectat foarte mult si a insemnat, dupa parerea multora, inceputul sfarsitului. Sfarsit care a venit in mod tragic la data de 16 august 1977, in resedinta Graceland. O lume intreaga a aflat cu tristete ca "Regele" s-a stins. Milioane de fani au plans. Oficial, moartea a survenit in urma unui atac de cord. S-a vehiculat si ideea ca ar fi murit in urma unei supradoze de medicamente. Ultimul concert live al celui mai mare artist al secolului XX a avut loc in 26 iunie 1977 la Market Square Arena in Indianapolis.  Figura lui a devenit cult, casa in care a locuit cea mai mare parte a vietii a devenit muzeu si este locul unde se aduna an de an sute de mii de fani. Elvis a ramas in sufletul acestora o persoana plina de viata, sufletist si cu frica de Dumnezeu, un idol adus la rangul de Zeu, un cantaret cum nu a mai existat si nu va mai exista vreodata.

Rotterdam

Rotterdam – marele port al Europei  În cel mai mare port al Europei, Rotterdam, prea puţine lucruri mai amintesc de satul pescăresc apărut în 1270 lângă un baraj de pe râul Rotte. Ultimul război mondial a şters din peisajul olandez centrul oraşului cu trecut medieval şi i-a ambiţionat pe localnici să-l reconstruiască după tipare moderniste. Chiar şi portul mare al Rotterdamului s-a reinventat: dintr-un simplu nod comercial şi de transport fluvial a ajuns astăzi un centru internaţional reprezentativ, adăugând valoare în plan economic, industrial şi turistic. Oraşul - port Timp de 40 de ani (până în 2004), Rotterdam a stat în fruntea listei celor mai aglomerate şi mai mari porturi ale lumii (luând în consideraţie cantitatea de mărfuri tranzitată). A fost însă surclasat de Shanghai, Singapore şi Hong Kong, iar acum deţine întâietatea doar în Europa, fiind urmat îndeaproape de Anvers şi Hamburg.  Din Evul Mediu începând, au fost necesare veacuri întregi pentru ca satul de pescari de lângă barajul ridicat pe râul Rotte (“apa murdară”) să se preschimbe într-un megalopolis. Fiindcă în estuarul din nord-vestul Olandei râurile Rin (Niewe Maas), Meuse şi Sheldt au format o reţea hidrologică de anvergură înainte ca apele lor să se verse în Marea Nordului, localnicii au conectat o parte din cursuri şi le-au folosit din ce în ce mai mult la transportul mărfurilor. Abia în secolul XIX oraşul şi portul vor începe să se extindă pe malurile lui Niewe Maas şi să se modernizeze într-un ritm alert, odată cu amplificarea transportului maritim – portul avea deja asigurată ieşirea la Marea Nordului. O dovadă simplă a progresului urban a fost construirea celei mai mari clădiri de birouri din Europa, Witte Huis (Casa Albă), cu înălţimea de 45 de metri, mare pentru vremurile acelea. Dezvoltarea Rotterdamului a fost întreruptă de cel de-al Doilea Război Mondial, când bombardamentele au distrus tot centrul vechi, lăsând în picioare doar clădirea Primăriei. La doar două săptămâni de la tristul eveniment, olandezii au început munca de reconstrucţie a oraşului lor, folosind pentru aceasta un plan arhitectural modern. Treptat, Rotterdamul a căpătat înfăţişarea unui centru business, cu o suită de faţade din sticlă şi metal strălucind în soare. Modernismul a redefinit oraşul, în acord cu exigenţele olandeze şi cu aspiraţiile spre urbanism de înaltă clasă.           

Fenomene paranormale din Bucegi

In Muntii Bucegi, în apropierea Vârfului Omu si sub semnul Sfinxului, se află cel mai important Centru energetic – informaţional, natural, al Planetei.Experti din toate institutele de cercetare ale lumii s-au reunit spre a analiza aceasta teorie afirmata si de Cristina Pânculescu in „Taina Kogaionului”.S-au constatat uluitoare asemanari intre „Muntele Polar” sau „Muntele QAF” din ezoterismul musulman, cu Shamballa sau Muntele Meru din India si Tibet, cu „Monsalvat” sau „Sediul Graalului” - unde timpul se transforma in spatiu - din tarile occidentale, cu „Muntele Tai” - adica al nemuritorilor - din China, cu „Axis”, „Cardines Mundi”, „stâlpul cerului”, „piramida cosmică”, cu „crucea” sau „arborele vieţii” din crestinism.Din expertiza publicata in rapoartele marilor institute mondiale, in toate aceste variante, rezulta ca Centrul are aceleasi proprietati speciale : incredibile efecte energetice, surprinse in cadre de inalta cercetare fotografica, electroshopografica si fiziconanografica, in pietre, minerale si urme stratosenergetice, cu puteri miraculoase in Sanctuarul principal al Kogayonului, adica Muntii Sacri ai dacilor, Bucegii.In raportul dat publicitatii se vorbeste doar despre trei trepte supreme de iniţiere, insa in cel ramas sub sigiliul marilor puteri, expertii scriu amanuntit despre alte douasprezece trepte anuale - ce deschid poarta spre initierea absoluta si spre eternitate - informatii accesibile doar anumitor initiati, acestea cu activitate ciclica, pe un an, ciclurile anuale inscriindu-se in altele, mari de zeci de milioane de ani, pana la formarea ciclului complet numit Mahayuga in traditia vedica, si compus din 4 yuga sau anotimpurile umanitatii, perioade care in antichitate erau egale, insa datorita marilor transformari umane din ultima perioada, cercetarile au relevat diferente intre ele, fapt ce a uimit si speriat in aceeasi masura, datorita urmarilor de necontrolat, in timp...Se mai spune ca Centrul din Bucegi este punctul de ramificatie inspre alte sub-centre energetice din lume, in directa corelatie, acestea avand misiunea divina de a permite nasterea Oceanului Infinit al Omeniei in imperiul energiei si informatiei cosmice.Cheia acestei taine de creatie, numita in traditia populara Axis sau Cardines Mundi, este punctul central al acestui sanctuar dacic, in care se intretaie si intrepatrund centrele structurilor macrocosmice ale universurilor timpului infinit si eternitatii.Comunicarea intre universurile inca necunoscute de mintea umana se face prin sistemul energetic-informational al Centrului, o fereastra de trecere dintr-un univers in altul, conexiunea universala in cadrul careia Timpul este supus, abolind viteza luminii si eliberand avantul omului in cosmos.Teoria Cristinei Pânculescu, prezentata in presa si la TV, a fost intarita de ultimele descoperiri: o piesa arheologica descoperita in Podisul Central Moldovenesc - mesaj al dacilor din sec.I-II i.e.n., alte locuinte dacile gasite la 10 km de Iasi, o tableta din ceramica ce contine informatii despre decorul cosmic, cu cercul pamantului, cadranul celor 4 puncte cardinale, si incizii circulare reprezentand Luna, Soarele, planete si stele, in cele 4 faze ale lunii, avand pe revers corabia - simbolul navigatiei prin viata spre moarte, desigur o amuleta magica.Mai amintim existenta populatiei de gugani de pe muntele Gagu din Retezat, urmasi ai primilor oameni din lume, asemeni bascilor din Pirinei, sau guanchii din Canare, pastori foarte inalti, stranii in comportament si limbaj, ale caror radacini ajung in preistoria miturilor primordiale ale omenirii, stramosii gigantilor din Gigantomachia Elină, ce calcau din munte in munte, ai lui Iovan Iorgovan, ori Hercules, cel ce a rapus balaurul langa izvorul Cernei, ci nu asa cum se spune in Odiseea, pe Olimp, eroarea fiind a lui Homer si Hesiod, care au confundat Gigantomachia din Ţara Haţegului, adevaratul leagan al civilizatiilor lumii, cu zone accesibile timpului lor.In incheierea raportului, expertii releva din nou rolul hotarator al spatiului carpato-danubiano-pontic, centrul spiritualitatii umane, in istoria antica si cea viitoare, alte amanunte fiind insa pastrate sub tacerea marilor puteri...Nu pentru mult timp insa. Ramaneti aproape, vom reveni.

15 august - Ziua Marinei Romane si a Fortelor Navale.

Ziua Marinei Romane va fi sarbatorita si anul acesta in Fortele Navale printr-o serie de ceremonii militare si religioase, depuneri de coroane de flori la monumente, exercitii demonstrative, jocuri marinaresti si spectacole artistice, care vor avea loc in municipiile Constanta, Mangalia, Braila si Tulcea, precum si in Capitala. 15 august este ziua cand, prin traditie, poporul roman ii omagiaza pe cei care si-au legat destinul de intinsul nemarginit al apelor. Marinarii romani, pe caile fara pulbere au stabilit punti de legatura cu civilizatiile lumii, au facut posibile schimburile de valori materiale si spirituale cu alte popoare, avand o importanta contributie la propasirea neamului romanesc. Cu acelasi spirit de daruire cu care au strabatut marile si oceanele lumii, atunci cand tara le-a cerut-o au fost gata sa-i apere independenta si suveranitatea si nu rareori undele albastre au fost inrosite de sangele lor. Denumirea de Fortele Navale Romane a fost data de autoritatile Republicii Populare Romane. Pana in 1948 s-a denumit Marina Regala Romana iar inainte de 1880, Flotila Domneasca. Fortele Navale Romane, parte militara a Marinei romane, cuprind : Flota militara maritima a Romaniei, cu aproximativ 45 de unitati (nu toate simultan in serviciu) care opereaza mai ales in Marea Neagra, dar si pe marile si oceanele lumii in cadrul operatiunilor NATO; Flota militara fluviala a Romaniei, cu aproximativ 15 unitati care opereaza pe Dunare ; la aceste 60 de unitati trebuie adaugate salupele, vedetele si zodiacurile graniceresti. Ziua Marinei Romane constituie, asadar, minunatul prilej cand paradele navale, exercitiile tactice, intrecerile sau jocurile marinaresti pot crea un strop de mandrie si bucurie in sufletul si cugetul celor prezenti in numar foarte mare in porturi ori pe mal de ape.

Marele Zid Chinezesc                                                      

Marele Zid Chinezesc (chineză  万里长城/萬裡長城, Wànlĭ Chángchéng „zidul lung de 10.000 Li“; chineză 中国长城/中國長城, Zhōngguó Chángchéng „zidul lung chinezesc“) este o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare. Zidul a fost construit cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Este o construcție gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob, cu o lungime de 21.196,18 km.
Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.Hr, în timpul dezbinării Imperiului chinez (475 - 221 î.Hr.) cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord. În anul 214 î.Hr., împăratul Qin Shi Huangdi permite să se construiască prima parte a zidului de la fluviul Galben ca apărare față de poporul nomad Xiongnu (numiți în Europa huni). Spre deosebire de zidul construit mai devreme care se întinde și în văi, zidul acesta era construit numai pe crestele munților. Din lipsă de argilă s-a folosit la construcția zidului numai piatră așezată pe straturi. Din acele timpuri zidul a fost mereu reclădit, atingând în timpul dinastiei Ming lungimea maximă. În anul 1493 a început împăratul Hongzhi construcția zidului dinastiei Ming care servea ca apărare contra mongolilor și pentru o supraveghere mai bună a drumurilor comerciale, ca porțiunea centrală a drumului mătăsii, pe crestele munților începându-se o construcție deosebit de costisitoare. Mortarul folosit era produs din piatră de calcar arsă amestecat cu amidonul din orez. La construcția interioară a zidului se folosea un amestec de argilă nisip și piatră cioplită. Grosimea zidului este foarte diferită, astfel de exemplu în regiunea Peking, zidul are o grosime între 4 și 8 m, la coama zidului 8, iar la bază 10 m grosime. La intervale de câteva sute de metri s-au construit turnuri de 12 m înălțime cu rolul de observare, transmitere de semnale și depozit de arme. Se apreciază ca ar fi existat cca. 25.000 de asemenea turnuri integrate în zid și 15.000 de turnuri pentru semnalizare care făceau legătura cu capitala situată lângă Kashgar. Codul de semnale era simplu, dacă se observa agresorul se făcea foc în turn. Construcție gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc măsoară 21.196,18 de kilometri lungime, fiind și astăzi “cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se știe cu exactitate care din formațiunile statale chineze a hotărât înconjurarea teritoriului său cu valuri de pământ și piatră. Pentru a-și proteja statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) poruncește să fie legate între ele fortificații clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În timpul următoarei dinastii, Han (206-220 î.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est și spre vest până la o lungime de 21.196,18 kilometri lungime. Suferind stricăciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6.400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat și capitala statului la Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi). Șerpuind pe crestele munților și ale dealurilor, dar și prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu forturi cu aspect paralelipipedic și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de 12 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea strategică dar și ca drum comercial. Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor.

14 august 1941 – Este adoptata Carta Atlanticului, de catre Marea Britanie si SUA. Astazi Carta Atlantica sarbatoreste 72 de ani de la adoptare. Documentul, avand forma unei telegrame, a fost semnat de Franklin Roosevelt si Winston Churchill cu ocazia primei lor intalniri istorice la bordul vasului Augusta in Newfoundland’s Placentia Bay. Carta va fi si certificatul de nastere a ceea ce se va numi mai tarziu comunitatea euro-atlantica. Printre afirmatiile facute in acest manifest de propaganda, semnat pe cand Statele Unite nu intrase inca in razboi, se numara faptul ca nici Statele Unite si nici Marea Britanie nu urmareau extinderea teritoriala si ca ambele proclamau dreptul la autodeterminare al popoarelor care fusesera lipsite cu forta de acest drept. Carta Atlanticului a stabilit liniile directoare ale politicii postbelice, in ciuda faptului ca Statele Unite nu intrasera in mod oficial in lupta. Documentul incepea cu un preambul si avea 8 puncte care faceau publice principiile: de a nu accepta extinderile teritoriale sau de alta natura; respingerea oricaror modificari teritoriale care nu se faceau in acord cu vointa liber-exprimata a popoarelor; respectarea dreptului popoarelor de a-si alege propria forma de guvernamant si restaurarea dreptului de auto-guvernare al popoarelor care au fost lipsite de acesta; accesul tuturor statelor, in conditii de egalitate, la comert si la sursele de materii prime; colaborarea economica deplina intre natiuni, pentru ameliorarea conditiilor de munca, progres economic si securitate sociala; instaurarea unei paci durabile care sa asigure securitatea statelor, sa permita oamenilor o existenta eliberata de teama si nevoi; pacea sa asigure calatoria libera pe mari si oceane; abandonarea utilizarii fortei, prin crearea unui sistem larg si permanent de securitate si dezarmarea natiunilor agresoare, prin reducerea poverii inarmarilor sa se asigure pacea viitoare. Trebuie subliniat faptul ca nu exista un original semnat, al Cartei Atlanticului. Asa cum avea sa declare ulterior chiar presedintele Roosevelt, textul final s-a constituit din partile acceptate din cele patru variante scrise de mana de Churchill, de Welles si de el insusi; acest text a fost incredintat operatorilor radio de pe cele doua cuirasate care l-au transmis la Washington si Londra, iar apoi le-au comunicat presei. Presedintele Roosevelt a expus in fata Congresului, la 21 august 1941, continutul Cartei Atlanticului subliniind ca aceasta era, în momentul respectiv, un scop care merita a fi atins de catre lumea civilizata. Vorbind la B.B.C. despre Conferinta Atlanticului, Churchill a declarat, la 24 august 1941, ca reuniunea avea o valoare de simbol: unitatea de gandire a lumii anglo-saxone si comunicarea fortelor binelui impotriva raului. Scopul declaratiei a fost enuntarea obiectivelor urmarite de S.U.A. si Commonwealth-ul britanic. Unul din aceste obiective era dorinta de a nu mai fi razboaie pe pamant, in care scop se intentiona a se lua masuri preventive prin dezarmarea agresorilor. Pe de alta parte, in lumea postbelica chiar invinsilor urma sa li se asigure accesul la viata economica internationala in conditii de egalitate. Popoarele oprimate trebuiau sa fie convinse ca suferintele si sacrificiile lor nu erau zadarnice. ,,Tunelul poate fi intunecat si lung, dar la capatul lui este lumina. Acesta este simbolul, acesta este mesajul Conferintei atlantice".

12 august - Ziua Internationala a Tineretului.

Ziua Internationala a Tineretului se sarbatoreste in fiecare an pe 12 august prin organizarea de diverse activitati publice de informare asupra drepturilor si responsabilitatilor tinerilor. In urma cu 14 ani, pe data de 17 decembrie 1999, Organizatia Natiunilor Unite a hotarat prin rezolutia 54/120 ca in fiecare an, pe data de 12 august, sa fie marcata Ziua Internationala a Tineretului (International Youth Day). Aceasta initiativa a oficializat importanta pe care o are tineretul in dezvoltarea actualei societati. Marile crize cu care ne-am confruntat de-a lungul timpului si cele cu care inca ne confruntam si-au lasat amprenta in mod deosebit asupra tinerilor. Spre exemplu, tinerii resimt mai acut efectele unui somaj crescut sau a unei recesiuni economice. In 2007, tinerii reprezentau 25% din populatia apta de munca, dar in acelasi timp 40% dintre someri. Pe langa somaj, tinerii se lupta si cu salarii foarte mici si nesiguranta la locul de munca. Din alt punct de vedere, schimbarile climatice care au loc astazi si deciziile privitoare la protejarea mediului si diminuarea efectelor poluarii vor cadea pe umerii generatiilor viitoare. In acelasi timp, din ce in ce mai multi tineri dau dovada ca pot fi parteneri in promovarea solutiilor catre o dezvoltare durabila. De multe ori tinerii conduc prin exemplu. Multi duc un stil de viata sanatos si verde, multi folosesc tehnologii mai putin poluante. Asa ca, in aceasta zi, sustineti campaniile de informare, organizati activitati si discutii, incurajati participarea tinerilor la deciziile care le afecteaza viata. In aceasta zi fiecare dintre voi poate arata ca tinerii pot contribui pozitiv la societatea in care traiesc.

11 august 1961 – A decedat Ion Barbu, poet si matematician roman.

Ion Barbu pe numele sau adevarat Dan Barbilian  (n. 18 martie 1895, Campulung-Muscel, d. 11 august 1961, Bucuresti) a fost un poet si matematician roman. A fost unul dintre cei mai importanti poeti romani interbelici, reprezentant al modernismului literar romanesc. Studiile elementare şi gimnaziale le face la Campulung, Daminesti, Stalpeni, Pitesti. Urmeaza liceul la Bucuresti. Demonstreaza de pe acum deosebite aptitudini de matematician. Dupa ce-si si-a licenta (1921) obtine o bursa pentru doctorat in Germania. Talentul sau matematic se manifesta inca din timpul liceului, elevul Barbilian publica remarcabile contributii in revista Gazeta matematica. Tot in acest timp, Barbilian isi dezvolta si pasiunea pentru poezie. Intre anii 1914-1921 studiaza matematica la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, studiile fiindu-i intrerupte de perioada in care isi satisface serviciul militar in timpul Primului Razboi Mondial. In 1942 este numit profesor titular de algebra la Facultatea de Stiinte din Bucuresti. Publica diferite articole in reviste matematice. In anul 1919, Dan Barbillian incepe colaborarea la revista literara Sburatorul, adoptand la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului sau, Ion Barbu. In timpul liceului il cunoaste pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi si mai frumoase prietenii literare. Debutul sau artistic a fost declansat de un pariu cu Tudor Vianu. Din acest "pariu", Dan Barbilian isi descopera talentul si iubirea fata de poezie. Dan Barbilian spunea ca poezia si geometria sunt complementare in viata sa: acolo unde geometria devine rigida, poezia ii ofera orizont spre cunoastere si imaginatie. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, "Dupa melci", apare in 1921 in revista Viata Romaneasca. Din poemele fabulative cu elemente de figuratie din natura, capodopera ramane Riga Crypto si lapona Enigel. La 11 august 1961, moare la spitalul “Vasile Roaita" din Bucuresti, bolnav de cancer la ficat.

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa

 Cu lacurile ei verzi-albastre şi stâncile albe şi colţuroase, Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa se fereşte de privirile iscoditoare ale civilizaţiei. Peste sălbăticia acestor meleaguri domnesc încă vipera cu corn, libelulele şi licuricii, iar muzica frunzişului bogat al pădurii este acompaniată de glasurile şuvoaielor de apă, străpungând necontenit calcarele bătrâne.   
Înfiinţat în anul 1990, Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa cuprinde în limitele sale zona sudică a Munţilor Aninei, unde îşi dau întâlnire dealuri mănoase, bazine hidrografice cu calcare sfărâmicioase, păduri seculare, vâlcele singuratice şi munţi puţin avântaţi spre soare. Împreună cu Parcurile Naţionale Domogled-Valea Cernei şi Semenic-Cheile Caraşului, el formează tezaurul natural al judeţului Caraş-Severin, de altfel singurul judeţ ce are pe teritoriul său trei zone mari de conservare ecologică, de interes naţional. 

Parcul păstrează, în cele 36.758 de hectare, multe bogăţii naturale, etnologice şi culturale. Graniţele lui sunt delimitate de culmi de deal, borne silvice, confluenţe de râuri şi văi. În cadrul parcului există câteva rezervaţii, dintre care una poartă acelaşi nume, Cheile Nerei-Beuşniţa. Ea este o sălbăticie de aproape 4000 de hectare, al cărei relief calcaros a fost săpat, măcinat şi sculptat, în principal, de două râuri: Nera şi Beu. 

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa trăieşte în legendă precum o domniţă sfioasă şi obişnuieşte să se arate, din timp în timp, cu aceeaşi rezervă, puţinilor care se aventurează în împărăţia ei.      

Cei 22 km ai Cheilor Nerei se întind între localităţile Şopotul Nou şi Sasca Română, având cursul apei trecut prin numeroase meandre şi bucle întoarse. Până în această zonă calcaroasă, Nera a parcurs o cale lungă, căci izvorul ei îşi soarbe apele de sub Piatra Goznei, din Munţii Semenic. Apoi, strângând apele afluenţilor din depresiunile montane pe care le traversează - ale Munţilor Semenic, Aninei, Almăjului - intră în forţă în cheile dantelate şi cu pereţii înalţi, tăiaţi la bază ca de o sabie ascuţită. În timpul ploilor mari sau al topirii zăpezilor din munţi, Nera cea tulbure spală vijelios drumul prin chei, dar vara, curenţii săi se domolesc şi lasă să se vadă prundişul mărunt şi vegetaţia bogată de pe malurile joase. Acum este vremea potrivită pentru parcurgerea celor mai lungi chei din România: pe jos, pe poteca marcată, ori pe apă, în bărci pneumatice, printr-o solitudine pe care numai natura sălbatică o mai poate oferi unui călător. 

Pentru un tur obişnuit al cheilor ar fi nevoie de două zile, vorbind de mersul pe jos. Porţiuni din traseul total pot fi parcurse şi pe potecile ce vin spre Nera de peste înălţimile stâncoase, iar direcţia poate fi schimbată oricând, după preferinţe şi după timpul de care turistul ţine socoteală. În avale sau în amonte, cheile sunt la fel de spectaculoase. 

Eu am ales circuitul obişnuit, în coborâre pe cursul apei. Marcajul roşu-alb ţine poteca principală lungă de lângă Cheile Nerei, întinse între primele păşuni de lângă satul Şopotul Nou (la est) şi zona numită "La Tunele", dinainte de Sasca Română (în vest). Drumeagul acesta, puţin umblat de turişti, nu rămâne tot timpul în albia râului, ci se mai opinteşte ba pe o culme rotunjită, ba pe o stâncă mare, pentru ca uneori să se abată de la răcoarea apei şi să intre mai adânc în pădure, aceasta doar pentru a ocoli vreun versant neprimitor ori pentru a tăia vreo buclă alungită a firului de apă. 

Prima parte a potecii, de la Şopot şi până la Lacul Dracului, urmăreşte pe partea stângă şerpuirile largi ale Nerei printre vârfurile de 500-600 m, din care se prăvălesc ogaşe multe, adică nişte mici văi calcaroase frământate de apele şiroinde, înainte de a se transforma în torente. Pasul bate pe aici ore bune. Dacă vrei să scurtezi traseul şi să faci turul cheilor într-o singură zi, fără să renunţi la cele mai frumoase peisaje, poţi sări peste această zonă şi să vii din sud, de peste culme, de pe drumul Cărbunari-Şopotul Nou, de la punctul numit La Logor. De aici, în două ore şi jumătate se ajunge prin Ogaşul Porcului la acelaşi Lac al Dracului, despre care pe bună dreptate se spune că este de o frumuseţe ireală.       

Două comori are rezervaţia Cheile Nerei- Beuşniţa: Lacul Dracului şi Lacul Bei, ca două picături căzute dintr-un cer de poveste. La vreo 100 m în sus de albia stângă a râului şi coborând de pe poteca cheilor, ce merge pe culmea de deasupra, Lacul Dracului te aşteaptă în tăcerea pădurii. Culoarea sa, printre razele galbene şi frunzele verzi, îţi provoacă ochii să o ghiceşti: o fi albastră? Cerul clar de peste ea îţi spune că nu. O fi ca smaraldul? Nici aşa, căci muşchii moi ce învelesc degetele de stâncă nu aduc aceeaşi nuanţă. Poţi şedea pe marginea neregulată a lacului ore în şir şi să nu te hotărăşti ce culoare să-i pui alături de numele de legendă.     

Se zice că, demult, un moşneag îşi păzea turma de capre pe malul lacului şi un străin i-a stârnit isteţimea cu un rămăşag. Cică i-ar fi spus să-i prăjească un peşte fără ca să i se îndoaie corpul; moşneagul, cu mintea ascuţită, îi spune că va face precum i s-a cerut, dacă şi străinul va frige un cap de ţap fără ca acesta din urmă să îşi arate dinţii. Zis şi făcut. Moşneagul a înfipt un băţ în trupul peştelui, iar străinul a legat capul ţapului cu o funie din tei. Dar când au început să sfârâie pe foc, peştele a rămas înţepenit pe bucata de lemn, însă pe capul ţapului a apărut un rânjet. De ciudă ce i-a fost, străinul, care s-a dovedit a fi chiar Dracul, a sărit în lac şi nu s-a mai arătat vreodată. De atunci, cică apele fără fund înghit pe oricine cutează a le tulbura undele. 

Lacul Dracului este unicul lac carstic din România, apărut ca urmare a prăbuşirii unui tavan de peşteră. Apele lui clare, cu adâncimea de aproximativ 12 m, lasă să se vadă bancurile negre de peşti, pietrele ascuţite şi crengile uitate de vreme pe fundul lacului. O parte din ochiul de apă stă sub stânca ruptă, iar peste cealaltă parte copacii îşi scutură, din vreme în vreme, frunzele.       

După ce scapi de vraja lacului şi de răcoarea pereţilor săi sfredeliţi, trebuie să te întorci pe drum până la intersecţia potecilor, unde mai multe tăbliţe din lemn te îndeamnă spre direcţia potrivită. De aici, alegi în continuare calea ce te duce la Cantonul Damian. 

Pentru început, pasul va prinde sub el smocurile de iarbă şi crenguţele uscate de pe drumul ce se lasă păzit de pădure. Mai târziu, poteca ajunge pe malul Nerei, ce se încolăceşte tot mai neregulat printre cheile de calcar. Fără să treci pe cealaltă parte, vei merge aşa timp de trei, patru ore, aproape de apă, peste bucăţile de stâncă, prin tunelurile săpate de om în calcarul alb, peste pereţii năpădiţi de liane subţiri, peste micile plaje cu nisip moale şi prin poienile cu ierburi dese şi ţârâinde. De te uiţi în sus, vârfurile tocite ale cheilor te vor ameţi. Dacă ai curaj, poţi explora şi peşterile pe care orice hartă a cheilor ţi le indică cu precizie.       

Un pod suspendat, asemenea celor din filmele cu exploratori ai junglei, te va momi la traversarea Nerei, însă vei vedea imediat că îi lipsesc scândurile dintre firele metalice. Apoi, poate că vei da peste cozile lucioase ale şerpilor fugind de pe potecă, ori de câte un păianjen mare, ocupând fără griji gura tunelului prin care te trimite marcajul. Prin multe locuri, pe sub sau peste stâncile tăiate va trebui să te ţii cu putere de cablurile de siguranţă, pentru ca să poţi traversa poteca periculos de îngustă şi aplecată spre curenţii apei. Sălbăticia este la ea acasa şi numai printr-un mare noroc vei putea saluta pe aventurierii rătăciţi cu o barcă printre cheile înalte.     

La un moment dat, poteca te obligă să traversezi cursul rece al Nerei şi bine ar fi să prinzi apa puţin adâncă, ca să nu fii nevoit să te sprijini în prăjini pentru a face faţă curenţilor destul de puternici. Mai sunt şi alte locuri în chei care te lasă cu apă mai mică să treci pe malul drept, dar mai bine urmezi marcajul. După ce ai ajuns pe malul opus, poteca se domoleşte sub picioarele tale şi străbate pădurea deasă până la Cantonul lui Damian, unde câteva clădiri părăsite răsar într-o poiană plină de flori şi gâze. Din această zonă de campare, drumul de chei se continuă câţiva kilometri, ba prin pădure, ba prin tuneluri şi stânci, până în Sasca Română. La ieşirea din Cheile Nerei, satele înghesuite între culmi întâmpină reîntoarcerea în prezent. Nera pleacă mai departe, spre Dunărea în care se varsă liniştită, ducând dorul pădurilor de fag, stejar, frasin, ulm, tei, corn, alun, ce i-au însoţit vadul.

În rezervaţie însă, un alt drum aşteaptă să-l urmezi. La Podul Beiului, pârâul Bei se întâlneşte cu Nera, după ce a traversat un pat de calcar şi a căzut prin câteva cascade frumoase, venind dinspre izvoarele sale de la câţiva kilometri depărtare. Mergând în amonte pe drumul forestier de lângă apă, dai mai spre capăt de o păstrăvărie mare. Fiindcă multă lume ajunge până aici cu maşina, să nu te aştepţi la linişte, mai ales la sfârşitul săptămânii. De aici, porneşte o potecă largă care te conduce chiar la Ochiul Beiului, un izvor puternic ce iese din pământ într-un bazin stâncos larg, cu diametrul mare de 20 m. Apa lui are aceeaşi culoare ca cea a Lacului Dracului, dar fundul bolovănos se vede foarte bine, fiindcă adâncimea este de doar 3 m. 

Micul lac are legende ce sună puţin diferit, însă cea mai frumoasă spune că izvorul se naşte din lacrimile unui bei, care plânge după iubita lui. Dragostea dintre turc şi frumoasa localnică ar fi fost interzisă de tatăl beiului, ce şi-a trimis soldaţii pe urmele celor ce i-au nesocotit poruncile.    

De la Ochiul Beiului şi până la Cascadele Beuşniţei se urcă agale vreme de un 40 de minute, pe marginea treptelor ce aduc abrupt pârâul spre vale. Aceste jgeaburi în scări sunt construite din tuf calcaros, adică s-au format prin acumularea excesivă a carbonatului de calciu din apă.   

Cascadele Beuşniţei din porţiunea de sus a pârâului cad vertical peste stâncile pline de muşchi şi lichieni, formând perdele mişcătoare de stropi şi verdeaţă. Fiindcă apele se prăvălesc în canale subterane înguste, zgomotul lor este foarte puternic şi se înteţeşte când ploile se abat peste pădure şi pârâu. Nu înălţimea cascadelor te va impresiona, ci vârtejurile care se formează când apa intră sub stâncile cu coridoare neştiute.     

Călătoria nu a apucat încă să se sfârşească, în cotloanele sălbatice ale Rezervaţiei Cheile Nerei-Beuşniţa. Dacă pe timpul zilelor însorite, fluturii de toate culorile, libelulele mari, şerpii mici şi gâzele gălăgioase te împresoară cu curaj, noaptea va fi o feerie a licuricilor. Mii de puncte strălucitoare vor semăna cu stelele căzute din cerul întunecat. În ţârâitul greierilor şi în jocul licuricilor, o ultima poveste te va mai ţine treaz pe malul apei. Fiindcă o fată bogată, Negarniţa, s-a îndrăgostit de un vânător ce umbla prin pădurile dese, tatăl acesteia l-a prins pe flăcău şi l-a întemniţat într-o stâncă. Dar frumoasa fecioară a auzit strigătele pierdute ale iubitului ei şi, plângând, s-a rugat zânei bune să o ajute să-l găsească. Aşa că aceasta a transformat-o într-un fir zglobiu de apă, ce a început să sfarme piatra munţilor, în căutarea celui închis. Şi azi, localnicii îi mai spun Nerei, Negarniţa.

Templul zeiței Artemis din Efes

A 3-a minune a lumii!Templul zeiței Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut și ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeița Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraș aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiței Artemis din Efes se află 50 km la sud de orașul Izmir, Turcia. Din templul original, considerat una din cele șapte minuni ale lumii nu au rămas decât puține relicve.
Templul a fost construit timp de 120 de ani de către împăratul Adrian cel Mare. Clădirea a fost lată de 51 m și de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălțime susțineau acoperișul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiței Artemis, acoperită cu aur și argint. Philon a spus despre templu: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceață."   Chipul zeiţei Artemis (duplicat roman din marmură) La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, și că și el a murit în foc. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice și pline de învățăminte din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii săi însă, în dorința de a se menține în conștiința oamenilor și în istorie, comite această crimă. De aici a luat naștere expresia "Slavă lui Herostrate" . Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu nașterea lui și nu a avut grijă de templu. În 356 templul a fost reconstruit de către cetățenii orașului Efes, dar a fost dărâmat odată cu apariția creștinismului.
Chipul zeiţei Artemis (duplicat roman din marmură)

10 august 1519 - Fernando Magellan a pornit in calatoria sa in jurul lumii. Navigatorul Fernando Magellan s-a nascut la Oporto in 1480, intr-o familie modesta de nobili. Ramas orfan la 10 ani, a fost educat la curtea regala, unde a studiat navigatia, pentru ca in 1505 sa se inroleze in marina. Dupa ce a participat la mai multe lupte si expeditii, a cazut in dizgratia regelui Manuel ceea ce l-a determinat sa renunte la cetatenie si sa plece in Spania. Si-a oferit serviciile regelui Carol Quintul, pe care l-a convins sa ii finanteze o expeditie pentru descoperirea unei alte cai maritime de acces spre insulele Moluce din Indonezia. Calatoria istorica a fost inceputa in 10 august 1519, cand cinci corabii - Trinidad (110 tone, 55 marinari), San Antonio (120 tone, 60 marinari) ,Concepcion (90 tone, 45 marinari), Victoria (85 tone, 42 marinari) si Santiago (75 tone, 32 marinari) – au ridicat ancora din orasul Sevilia. Flota a navigat pe fluviul Guadalquivir pana in San Lucar de Barrameda, unde a stationat pana la 20 septembrie dupa care a plecat sa strabata lumea. In cursul expeditiei, care s-a incheiat in septembrie 1522, navigatorul a descoperit stramtoarea care ii poarta numele si care face legatura dintre Oceanul Atlantic si Pacific. Magellan nu a reusit sa ajunga la destinatie, fiind ucis de bastinasii din insula Mactan.

Pestera lui Zamolxis,

Pestera lui Zamolxis, locul unde crestea planta care vindeca orice boala si unde sta ascuns aurul dacilor....

La patru ore de mers cu masina din Bucuresti, langa comuna gorjeana Polovragi, in Muntii Capatanii, se gaseste una dintre cele mai mari cavitati stancoase din tara noastra. Speologii inca nu i-au gasit capatul, iar legenda spune ca iesirea e tocmai in Transilvania, la Sarmisegetuza.



O zi “cheltuita” ca sa vizitezi o pestera in care legenda spune ca a trait un zeu pare o investitie buna. Caverna de la Polovragi este cu adevarat o minune despre care putini romani au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intrat anul trecut in scobitura de kilometri a stancii o fac mai mult din intamplare. Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer ca turistii au descoperit caverna doar dupa ce in zona s-a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parang si leaga Gorjul de Alba.

Desi nu are "camere" spectaculoase de peste o suta de metri inaltime cum are pestera Skocjan din Slovenia, grota gorjeana este una dintre cele mai lungi din Europa cu peste 10,3 km si specialistii nu sunt siguri daca i-au dat de capat.

Pe drumul spre Zamolxis sar pastravii din raul Oltetul

Daca se porneste din Bucuresti, ca sa se ajunga la destinație, se merge spre Ramnicu Valcea, se trece de Horezu si apoi va ieși, undeva in cale, si localitatea Polovragi. Se poate ajunge usor si fara automobil. Daca se ia autobuzul spre Targu Jiu, trebuie doar sa se ceara la șofer o statie in comuna cu pricina asezata la poalele masivilor Capatanii si Parang.

Odata ce se ajunge in localitate, mai intai se da o raita pe la manastire. E din secolul XVII si e realizata in stil bizantin. Nu e mare asa ca se bifeaza rapid vizitarea ei! Dupa ce se iese din Casa Domnului, urmeaza drumul forestier spre grota unui alt zeu. Suna bine! Pana la destinație e timp sa se admire drumul spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile Oltetului sunt magnifice. Raul cu acelasi nume ii insoteste zgomotos pe temerari pe partea stanga a potecii. Tot in amonte urca si pastravii care sar uneori din apa ajutati de micile cascade formate de pietrele din albie. Peisajul te fura, asa ca nici nu nu-ti dai seama ca ai si ajuns la pestera.

Acasa la zeul dacilor

Din cei 10 km ai pesterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului, in rest doar speologii au acces. In grota este cald si umed (temperatura constanta este de 9 grade Celsius si umiditate medie de vreo 90%, spune ghidul).
Acum se trece la poze, cine are un aparat mai performant e fericit, si la “uau, ce ciudat e"! Dar pentru a depasi gardul trebuie sa se plateasca si o taxa de 5 lei de persoana (complexul e deschis doar de vineri și pana duminica, intre orele 11.00-17.00)
Locul are o incarcatura emotionala de exceptie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci si calugari.



In interior iti atrage atentia:

- scaunului lui Zalmoxis – piatra pe care se spune ca statea zeul
- cuptoarele – unde ardeau dacii planta polvraga
- pictura realizata de catre un calugar in tehnica negru de fum, reprezentand simbolul mortii. Autorul acestui desen ciudat este preotul Pahomie care, in anul 1607, a stat aici, in bezna, alaturi de vietatile subpamantene, vreme de sase luni.
- Izvorul Sperantelor, din spatele caruia se intrezareste Maica Domnului cu Pruncul in brate
- Bolta insangerata
- Camera Alba
- Bolta Divina


   
Cam vreo 45 de minute dureaza traseul pana se ajunge iar la iesire.
Inainte de a spune “la revedere” ghidul aminteste vizitatorilor ca pe varful de deasupra se gasesc ruinele unei cetati dacice, despre care se spune ca a fost cetatea lui Zamolxis, cetate la care se ajunge dupa un traseu de aproximativ 20 de minute de mers prin padure.

Datorita oxigenului eliminat din apa (umiditatea este foarte mare), aerul iti da o energie nemaiintalnita asa ca noul drum pare floare-la-ureche.

LEGENDELE

Casa lui Zamolxis

In Pestera Polovragi sunt urme ale folosirii sale drept turnatorie de metale de catre daci, iar o legenda spune ca aici s-ar fi refugiat Zamolxis. Legatura cu realitatea este ca deasupra pesterii se afla o cetate geto-dacica. Chiar se spune ca aici inca mai traieste Zamolxis, iar picaturile ce se preling din turturii de piatra sunt lacrimile varsate de el dupa cucerirea Daciei.



Planta magica care da numele grotei

In pestera, vracii daci si cei de dinaintea lor prelucrau o planta rara, numita povraga, polvraga sau polovraga, intrebuintata in popor ca remediu impotriva bolilor.

Iesirea, la Sarmisegetuza

Alt mit ar fi ca iesirea din pestera se afla tocmai in Transilvania. Deocamdata lungimea acestei pesteri atinge 10 km si cercetarile continua.

Aurul

Unul dintre miturile strajuite de localnicii din Polovragi, judetul Gorj, este cel al aurului dacic ascuns in pestera lui Zamolxis.
Cautatorii de comori continua sa vina aici la Polovragi, au cu ei detectoare de metale, pe care le dosesc prin bagaje, se prefac ca sunt vizitatori incantati de minunatiile pesterii, apoi se furiseaza prin cotloane sa verifice daca dau de comoara, povești oferite de ghid la o "pauza" de barfa.

Sursa de energie

La “Galeria Ispasirii” este ceva obisnuit sa simti furnicaturi pe maini, chiar in dreptul “Tronului lui Zamolxis”. Ghidul spune ca detectoarele de biocurenti o iau razna, invartindu-se fara noima, ca in prezenta unei fiinte vii, extrem de incarcate cu energie.



Tudor Vladimirescu nu a fost ucis

O intamplare demna de reținut este cea care il vizeaza pe Tudor Vladimirescu. Acesta avea ca obicei sa vina pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura de-a sa a ramas in manastire și a dat apa la moara celor care susțin varianta neoficiala in care o sosie de-a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Tudor a ramas in manastire unde a trait deghizat in calugar.

Datele pesterii

Are o vechime de peste sapte milioane de ani. Aici s-au gasit desene rupestre, dar si texte cu scriere cuneiforma sapate in piatra.
Denivelarea este de 87 m (-62, +25).
Dupa unii autori, numele Dacia provine de la Da-Ksha, in care "Da" inseamna zeu, iar "Ksha", țara.