Lev
Tolstoi s-a nascut pe 28 august 1828 la Yasnya Polyana, in provincial
Tula, al patrulea dintre cei cinci copii ai familie. Parintii lui au
murit cand era copil si a fost crescut de rude. In 1844 a inceput sa
studieze dreptul si limbile orientale la Universitatea Kazan, dar nu a
obtinut niciodata diploma. Dezamagit de standardele educatiei, el s-a
intors in mijlocul studiilor sale in Yasnya Polyana si apoi a petrecut
mult timp in Moscova si in St. Petersburg. Dupa ce a strans multe
datorii la jocurile de noroc Tolstoi a plecat cu fratele lui in Caucaz
in 1851 si s-a inrolat intr-un regiment de artilerie. In anii 1850
Tolstoi si-a inceput cariera literara publicand trilogia autobiografica:
“Childhood “(1852), “Boyhood” (1854) si “Youth” (1857). In 1857 Tolstoi
a vizitat Franta, Elvetia si Germania pentru a afla mai multe despre
aceste societati. Dupa calatoriile sale s-a
stabilit langa Yasnya Polyana, unde a infiintat o scoala pentru copiii
satenilor. El credea ca secretul schimbarii lumii statea in educatie. A
analizat teoria si practica educationala si a publicat reviste si
manuale despre aceste subiect. In 1862 s-a casatorit cu Sonya Andreyevna
Behrs (1844-1919) care i-a adus pe lume 13 copii. Imaginatia lui
Tolstoi a crescut original din jurnalele sale, in care a incercat ss-si
inteleaga sentimentele si sa actioneze astfel incat sa si le controleze.
Celebra opera “War and Peace” a aparut intre anii 1865-1869. Opera
prezinta povestea a cinci familii pe fundalul invaziei lui Napoleon în
Rusia. Cealalta capodopera a lui Tolstoi “Anna Karenina” (1873-77)
prezinta o proveste tragica a unei femei casatorite, care isi urmeaza
iubitul, dar in cele din urma se sinucide. Dupa ce a terminat “Anna
Karenina” Tolstoi a renuntat la lucrarile incepute anterior si a scris
„Conversion” (1879). “Voskresenia” (1899) a fost ultimul roman major
al lui Tolstoi. In 1901 Biserica Ortodoxa Rusa l-a excomunicat pe autor,
Tolstoi s-a imbolnavit grav si s-a vindecat in Crimeea. Dupa ce si-a
lasat mostenirea discipolului lui Vladimir Chertkov, Tolstoi a murit de
pneumonie pe 20 noiembrie 1910, intr-o gara indepartata. Operele sale
adunat au fost publicate in Uniunea Sovietică in 1928-58 si sunt
cuprinse in 90 de volume.
acesta este un blog pentru calatorii si istorie Ideea de la care a pornit acest blog a fost aceea de a aduna într-un singur loc , informații interesante, dar și fotografii care merită să fie admirate, adică tot ce descopăr deosebit pe internet și despre care consider că este de interes pentru vizitatorii mei vreti sa castigati un ban http://www.maildirect.ro/inregistrare/f34f86090e44f0e67da4dda51801a842 http://www.marketglory.com/strategygame/dumbbo2008 intrati va distrati si castigati
miercuri, 28 august 2013
luni, 26 august 2013
Malta reprezinta un arhipelag alcatuit din sase insule: Malta, care este cea mai mare ca suprafata (246kmp), Gozo(67kmp), Comino (3,5kmp), Cominotto, Filfla si St. Paul, ultimele trei fiind nelocuite.
Situata la circa 90 km. sud de insula Sicilia si 290 km de tarmul Africii, Malta este de fapt un podis calcaros scund, cu inaltimea maxima de 417m (insula Gozo). Situat in centrul Marii Mediterane, arhipelagul maltez imbina frumusetea naturala cu 7000 de ani de istorie.
Din timpuri stravechi, frumusetea incredibila a insulei, piatra de culoarea mierii si porturile naturale au fost raspunzatoare pentru influenta si reputatia cunoscuta in intreaga lume. Situata la poarta Africii si a Orientului, la 90 km sud de Sicilia , Malta se bucura in liniste de mare si soare.
Coasta cu apele sale cristaline iti ia ochii: golfuri stancoase, mici plaje cu nisip rosu, piscine naturale, pesteri subacvatice si 'Fereastra Albastra'…. un climat minunat, o gura de aer proaspat. La prora fiecarei barcute de pescuit multicolore, cunoscute pe plan local sub numele de 'luzzu', se afla batranul ochi protector al lui Osiris.
Nu este de mirare atunci, tinand cont ca traditia se pierde in negura timpului, ca marea este cea mai pura si mai clara din intreaga Mediterana. Cea mai mare comoara a insulei este piatra sa - un tip deosebit de calcar. Aceasta piatra aurie, care i-a castigat Maltei denumirea de Melita, 'insula de miere', a inspirat 7000 de ani de arhitectura.
Istoria constructiilor in Malta dateaza din jurul anului 4000 i.Hr. atunci cand au fost construite templele megalitice. Aceste temple, dedicate Zeitei Mama, isi pastreaza puritatea enigmatica in cele mai frumoase si magice locuri din insula. Templele de la Hagar Qim, ce privesc spre mare si spre insula Filfla, se numara printre cele mai bine conservate temple din cele peste 30 descoperite in intreg arhipelagul maltez.
In 1530, cand Cavalerii Ioaniti s-au asezat in Malta , nimeni nu ar fi putut sa-si dea seama ca destinul va lega in mod inexplicabil insula de acest ordin religios, hospitalier si militar. Pentru Cavaleri Malta era poarta spre crestinatatea vestica si, pentru mai bine de 200 de ani, in timp ce influenta lor in Europa crestea, ei si-au inzestrat insula cu monumente de care orice mare suveran ar fi fost mandru.
Orase, fortarete, biserici si palate au transformat Malta in ''giuvaerul'' unic care este azi. De pe peninsula stancoasa privind spre Marele Port , Valletta se va arata inaintea ta. Acest oras al cavalerilor nu permite nimanui sa-l cuprinda dintr-o privire. Trebuie sa-l mangai cu privirea, sa te plimbi de-a lungul strazilor drepte si sa te opresti pentru a admira o fatada, un balcon, o curte inconjurata de treceri cu arcade, o fantana sau magnificele blazoane.
Poti sa te indrepti apoi spre Gradinile Barracca care se afla peste drum de splendidul Auberge de Castille. Din gradini, privelistea asupra Marelui Port iti taie rasuflarea. Biserica Cavalerilor Ioaniti, Co-catedrala Sf. Ioan, ascunde un numar de comori nepretuite in spatele fatadei sobre. O sa fii impresionat de abundenta de culoare, aur si design-uri elaborate care impodobesc cele opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului Cavalerilor Ioaniti.
Placile funerare din marmura, care formeaza podeaua catedralei, somptuosul tavan pictat de Mattia Preti si statuile in stil baroc te vor ajuta sa-ti imaginezi splendoarea care caracteriza ceremoniile Ordinului. Dintre numeroasele picturi valoroase care se gasesc in catedrala ai grija sa nu ratezi Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul si Sfantul Jerome, doua capodopere ale lui Caravaggio pictate in timpul sederii lui in Malta.
Mdina, vechea capitala a insulei, este considerata a fi una dintre cele mai frumoase cetati medievale locuite din Europa. Nu trebuie sa ratati acest labirint de strazi inguste si serpuite presarate cu biserici si palate. Catedrala inchinata Sfintilor Petru si Pavel, cu frumoasa fatada in stil baroc, merita vizitata cu siguranta.
Insulele-surori ale Maltei, Gozo si Comino, va ofera o diferenta de ritm si peisaj fata de Malta . Gozo, situat la numai o jumatate de ora cu feriboatul fata de Malta, este impregnata cu mituri si secrete proprii. Legendara patrie a nimfei Calypso este un refugiu pitoresc, cu sate vechi, drumuri romantice si vederi panoramice incomparabile ale peisajului si marii. Gozo este insula perfecta pentru a te refugia pur si simplu pentru o clipa. Insula va ofera si varietate, cu propria sa viata culturala, cu diferitele facilitati sportive.
Insula Comino, situata la jumatatea distantei dintre Gozo si Malta, este un paradis pentru scufundatori, pentru iubitorii sportului cu vela, scafandri, surferi si drumeti. Laguna albastra a insulei Comino, cu apa sa de culoare turcoaz si plaja aurie, poate constitui ingredientul perfect pentru o excursie unica.
Daca-i vei intreba pe cei care au fost in Malta ce i-a impresionat cel mai mult, iti vor raspunde fara sa ezite: “maltezii". Plini de viata, inimosi, tipic mediteraneeni, cu un pic de umor britanic, maltezii au un mod unic de a-ti ura “Bine-ai venit!". Este un amestec de serenitate si ospitalitate traditionala. Din vremea lui Calypso, care potrivit legendei l-a tinut captiv pe Ulise pe insula Gozo timp de sapte ani, acest fermecator mod de a face lucrurile nu s-a schimbat niciodata. Chiar si Scrierile Apostolilor descriu primirea calduroasa pe care localnicii i-au facut-o Sf. Pavel.
Secole mai tarziu destinul Maltei a fost inca o data strans legat de traditia ospitalitatii: multumita Cavalerilor Ioaniti ingrijirea bolnavilor si a ranitilor a devenit o arta. In zilele noastre traditia ospitalitatii este la fel de vie ca in vremea lui Calypso, a Sf. Pavel sau a Cavalerilor Ioaniti. Nici un alt grup de insule nu poate oferi atata frumusete naturala, arta si arhitectura si posibilitati de divertisment precum Malta.
Aici totul este aproape, neasteptat si foarte accesibil. Dar insulele malteze sunt mai mult decat un muzeu in aer liber. Grupul de insule emana o placere aproape palpabila. Puterea lor de atractie consta intr-un amestec, unic in felul sau, intre vechi si nou si in felul in care aici istoria acompaniaza prezentul. Daca va place sa mancati la restaurant, arta culinara malteza combina cele mai bune ingrediente locale - pestele, fructele de mare, fructele si legumele - cu mancaruri internationale. Si totusi nu exista nimic mai gustos decat painea malteza, proaspat scoasa din cuptorul satului.
duminică, 25 august 2013
Nascuta
la 25 august 1873, intr-o familie de domnitori, Lucia Sturza-Bulandra a
ramas in inima iubitorilor de teatru din Romania. Frumoasa, delicata,
dar puternica in acelasi timp, Lucia a reusit sa schimbe perceptia
oamenilor despre actori si, mai ales, despre actrite. Astfel, daca pana
la ea, actritele erau privite ca niste dame desuete, interpretarile si
sensibilitatea Luciei au modificat totul. Initial, urmasa domnitorilor
Sturdza se pregatise pentru o cariera pedagogica, urmand in acest sens
cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti. Deoarece nu a
gasit un post in invatamant si nici nu isi dorea sa traiasca din
veniturile, destul de indestulate ale familiei, Lucia a gasit o solutie.
A dat proba si s-a angajat la Teatrul National din Bucuresti, ca
actrita. Afland de isprava nepoatei, bunica actritei a ameninţat-o ca,
daca va juca vreun rol, va fi renegata de familie.
Spre bucuria sutelor de mii de oameni care au vazut-o jucand de-a lungul
anilor, Lucia a ignorat amenintarea. Perfectionista fara limita, ea a
decis ca, pentru a juca impecabil, trebuie sa invete actorie. Si a urmat
cursurile Conservatorului Aristizzei Romanescu, pe care le-a absolvit
cu succes. In 1911 s-a maritat cu actorul Tony Bulandra, alaturi de care
a jucat în filmul „Amor fatal”. In 1914, actrita cu spirit afacerist a
pus bazele Teatrului Regina Maria, alaturi de sotul sau. Compania de
teatru a rezistat pana in 1941, cand s-a desfiintat. Din acel an, Lucia a
fost incadrata ca actrita la Teatrul Municipal din Bucureşti,
institutie pe care a condus-o intre anii 1947 si 1963. Acest teatru
poarta acum numele sau. Doamna teatrului romanesc a murit la varsta de
88 de ani, in urma unui accident stupid - a cazut de pe o scară. Sotii
Bulandra nu au avut copii.
vineri, 23 august 2013
Andrei
Gabriel Plesu este un scriitor si eseist, estetician, istoric al artei
si filozof roman.A urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase, sectia
Istoria si Teoria Artei, absolvind in 1971, are si un doctorat in
istoria artei. A fost cercetator la Institutul de Istorie a Artei intre
1971-1979 si intre 1984-1989. Intre 1980-1982 a fost lector universitar
in domeniul arta romaneasca moderna si istoria criticii de arta. Din
1992 este profesor la Facultatea de Filozofie. A participat alaturi de
Gabriel Liiceanu la seminariile private tinute de Constantin Noica la
Paltinis. Dupa prabusirea regimului comunist, infiinteaza institutul de
studii avansate „New Europe College”, revista culturala Dilema (azi,
Dilema veche) si accepta in diverse perioade o serie de functii publice.
Ca scriitor, inregistreaza un important succes de stima si de public cu
volumele Minima moralia, Jurnalul de la
Tescani si Despre ingeri. Intre 28 decembrie 1989 si 16 octombrie 1991 a
fost ministrul Culturii, iar intre 29 decembrie 1997 si 22 deecembrie
1999 a fost ministrul Afacerilor externe. Timp de patru ani, intre 2000
si 2004 a fost membru in Consiliul National pentru Studierea Arhivelor
Securitatii, iar din 20 decembrie 2004 pana pe 3 mai 2005 a fost
consilier prezidential pentru Relatii internationale. Andrei Plesu este
unul dintre cei mai cunoscuti scriitori si eseisti romani, datorita
operelor sale reusind sa se faca remarcat intr-un timp foarte scurt. A
realizat numeroase opere si articole in reviste din tara si strainatate
care l-au propulsat rapid printre cei mai buni scriitori roman,
participand la numeroase seminarii. S-a remarcat si datorita carierei
sale din politica.
joi, 22 august 2013
Pe
data de 22 august 1902 s-a nascut Leni Riefenstahl, una dintre cele
mai controversate personalitati feminine ale secolului XX. A studiat
pictura si si-a inceput cariera ca dansatoare, fiind remarcata de Max
Reinhardt, care a angajat-o la al sau „Deutsches Theater”. Un accident
la genunchi a pus capat carierei de dansatoare, doar pentru a o face
faimoasa in alt domeniu artistic. Leni si-a cunoscut celebritatea ca
actrita, regizor, producator, reporter si fotograf. Actrita Leni
Riefenstahl a incantat lumea interbelica in filmele sale: “Der heilige
Berg” (Muntele Sfant, 1926), “Der große Sprung” (Marele salt, 1927),
“Die weiße Hölle vom Pitz Palü” (Iadul alb din Pitz Palu, 1929), “Stürme
über dem Mont Blanc” (Furtuni pe Mont Blanc, 1930), “Der weiße Rausch”
(1931), “Das Blaue Licht” (Lumina albastra, 1932) si “SOS Eisberg” (SOS
Iceberg, 1933).
Cele mai mari succese i le-au adus, insa, filmele regizate si montate de
ea insasi. Norocul si blestemul vietii ei a fost ca Adolf Hitler a
placut-o. Dupa ce a remarcat-o in “Das Blaue Licht”, el a tinut sa o
cunoasca si a invitat-o la o intalnire pe coasta Balticii, in vara lui
1932. In anul 1934, Hitler a rugat-o sa facă un film pe marginea
adunarii partidului nazist din Nürenberg. Initial aceasta a refuzat
pentru ca nu o interesa problematica promovata de partid, dar Hitler a
convins-o sa ii acorde "sase ore din viata". Leni a acceptat, cu
conditia ca pe viitor sa nu i se mai solicite sa realizeze filme
politice. Cei 170 de angajati pe care ii coordona au produs, in numai 5
luni, "Victoria sufletului", pelicula foarte apreciata de germani. Leni a
turnat si montat, la sugestia lui Hitler, cele mai cunoscute creatii
ale sale, care au facut-o nemuritoare, dar in acelasi timp au exilat-o
pentru totdeauna din lumea filmului: “Triumful Vointei” si “Olympia”.
Desi
demonstrau talentul de cineast al regizoarei, i-au adus oprobriul lumii
artistice. Festivalul de film din 1938, de la Venetia, a marcat cel mai
inalt moment al carierei sale. In varsta de 36 de ani, aceasta a produs
pelicula "Olympia" avand ca tema Olimpiada de la Berlin, castigand
Premiul Mussolini. Confruntată cu un val de critici, a trebuit să-şi
dovedească nevinovăţia. A fost obligată să-şi petreacă următorii 3 ani
din viaţă în arest la domiciliu şi, în procesul care a urmat, a negat
orice legătură cu naziştii. În cele din urmă a fost achitată. Fiind
exclusă din lumea filmului după război, s-a dedicat fotografiei și
filmelor despre viața marină. În anul 2002, ultimul ei film,
documentarul „Impresii sub apă", difuzat de canalul de televiziune ARTE
cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, a fost considerat o
adevărată capodoperă, însă cometariile criticilor nu au omis să pună din
nou în evidență răspunderea morală a creatorului
de artă.
miercuri, 21 august 2013
Medicina
militara aniverseaza, astazi 151 de ani de la instituirea "Zilei
Medicinii" in Sistemul Apararii Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si
Autoritati Judecatoresti, zi marcata si de Directia Medicala din
Ministerul Administratiei si Internelor. La 21 August 1862, prin Inaltul
Decret Romanesc nr. 4629 a luat fiinta Corpul Ofiterilor Sanitari din
Armata, atestandu-se astfel, medicina militara ca element specializat
pentru asigurarea sanatatii efectivelor militare. Este ziua in care
domnitorul Alexandru Ioan Cuza, in anul 1862 instituie Corpul ofiterilor
sanitari si Directia Generala a Serviciului Sanitar Roman in cadrul
Ministerului Treburilor din Launtru (Ministerul de Interne, respectiv
Ministerul Administraţiei si Internelor de azi). Inca de la inceputurile
ei, medicina militara a beneficiat de profesionalismul si calitatile
generalului de divizie medic dr. Carol Davila, care
la acea vreme era inspector general al serviciului sanitar al armatei,
director al Scolii de Medicina (intemeietorul invatamantului
medico-militar si medical superior din tara noastră), inspector al
adminstratiei centrale sanitare si efor al spitalelor. Dupa 1989
Medicina Militara romaneasca se remarca prin participarea cu spitale
militare de campanile in cadrul fortelor de mentinere a pacii din
diferite teatre de operatiuni din lume. In prezent institutia care
guverneaza organizarea medico-militara este reprezentat de Directia
Medicala din cadrul Ministerului Aparararii Nationale.Medicii militari
sunt ofiteri ai Armatei Romane avand responsabilitati si beneficii
caracteristice statutului militar desfasurandu-si activitatea
medico-militara in unitati si spitale ale Ministerului Apararii.
marți, 20 august 2013
Pe
20 august 1968 se incepe productia modelului Dacia 1100, un model sub
licenta Renault R8. Aceasta era o berlina cu tractiune si motor pe
spate. Primul automobil iesit pe poarta fabricii a fost facut cadou
presedintelui Republicii Socialiste Romania de atunci, Nicolae
Ceausescu. Conform contractului, Renault furniza toate partile
componente ale modelului, urmand ca cei de la Dacia sa le asambleze. Din
1968 si pana in 1971, 37.546 de autoturisme Dacia 1100 au fost
produse, in 1970 aparand o usoara modificare estetica la partea
frontala, astfel in 1968, 2030 exemplare, 1969, 12375 exemplare, 1970,
12122 si 1971, 11019 exemplare. S-a mai produs, desi in numar
limitat,(sub 100 de bucăti) modelul 1100S cu 2 perechi de faruri si un
motor mai puternic, destinate competitiilor si ministerului de interne.
Putine au mai ramas in stare de functionare dar pasionatii pastrează in
continuare
exemplare demne de admirat. Fata de Renault 8, Dacia 1100 nu prezenta
modificari semnificative. O sigla cromata cu numele "Dacia 1100 - Uzina
de Automobile Pitesti" era amplasata intre faruri ulterior in 1970
aceasta fiind inlocuita, intr-o prezentare similara originalului R8, cu o
bagheta de inox peste care era amplasata emblema UAP. Paleta de culori
nu a fost una foarte vasta insa culorile cu siguranta sunt de neuitat:
Rosu 28, Alb 40, Albastru 68, gri 83 si verde 57. Interesant este faptul
ca modelul Dacia 1100 a fost conceput de fapt special pentru raliuri,
desi nu atingea o viteză mai mare de 132 km/h. Blocul motopropulsor avea
capacitatea cilindrica de 1108 cm³ ce dezvolta 46 CP ,cutie de viteze
in 4 trepte si consumul de 7 litri la suta de kilometri.
sâmbătă, 17 august 2013
Marte
are doi sateliti, foarte mici ca dimensiuni, ce se numesc Phobos si
Deimos dupa insotitorii din mitologie ai lui Marte. Satelitii sunt
foarte slabi ca stralucire si, in ciuda observatiilor atente asupra
planetei, nu au fost descoperiti decat in 1877, in luna august, de catre
un astronom american pe nume Asaph Hall. Acesta observa planeta prin
luneta de 66 cm in diametru de la observatorul din Washington. Primul
satelit descoperit, pe 10 august, a fost Deimos. Dupa sase zile, a
descoperit alt satelit, pe Phobos. Satelitii sunt foarte greu de
observat din cauza apropierii de discul planetei care face sa dispara
stelele slabe din preajma. Asaph Hall a avut norocul sa observe
printr-un instrument mare si sa vada satelitii cand acestia erau la cea
mai mare departare aparenta de planeta. Amandoi satelitii sunt situati
foarte aproape de planeta si se rotesc foarte repede in jurul
acesteia. Phobos se afla pe o orbita circulara, situata la numai 9376 km
de centrul planetei. Viteza lui este atat de mare (2138 km/s) incat
face o rotatie in jurul lui Marte in numai 7 ore 39 m (0,31891 zile).
Mareele gravitationale dintre Marte si Phobos fac ca satelitul sa se
apropie de planeta cu 1,8 metri pe secol. Peste aproximativ 50 de
milioane de ani acesta se va prabusi pe planeta sau se va sfarama din
cauza gravitatiei acesteia si va forma un inel.
vineri, 16 august 2013
joi, 15 august 2013
Rotterdam
Rotterdam – marele port al Europei În cel mai mare port al Europei, Rotterdam, prea puţine lucruri mai amintesc de satul pescăresc apărut în 1270 lângă un baraj de pe râul Rotte. Ultimul război mondial a şters din peisajul olandez centrul oraşului cu trecut medieval şi i-a ambiţionat pe localnici să-l reconstruiască după tipare moderniste. Chiar şi portul mare al Rotterdamului s-a reinventat: dintr-un simplu nod comercial şi de transport fluvial a ajuns astăzi un centru internaţional reprezentativ, adăugând valoare în plan economic, industrial şi turistic. Oraşul - port Timp de 40 de ani (până în 2004), Rotterdam a stat în fruntea listei celor mai aglomerate şi mai mari porturi ale lumii (luând în consideraţie cantitatea de mărfuri tranzitată). A fost însă surclasat de Shanghai, Singapore şi Hong Kong, iar acum deţine întâietatea doar în Europa, fiind urmat îndeaproape de Anvers şi Hamburg. Din Evul Mediu începând, au fost necesare veacuri întregi pentru ca satul de pescari de lângă barajul ridicat pe râul Rotte (“apa murdară”) să se preschimbe într-un megalopolis. Fiindcă în estuarul din nord-vestul Olandei râurile Rin (Niewe Maas), Meuse şi Sheldt au format o reţea hidrologică de anvergură înainte ca apele lor să se verse în Marea Nordului, localnicii au conectat o parte din cursuri şi le-au folosit din ce în ce mai mult la transportul mărfurilor. Abia în secolul XIX oraşul şi portul vor începe să se extindă pe malurile lui Niewe Maas şi să se modernizeze într-un ritm alert, odată cu amplificarea transportului maritim – portul avea deja asigurată ieşirea la Marea Nordului. O dovadă simplă a progresului urban a fost construirea celei mai mari clădiri de birouri din Europa, Witte Huis (Casa Albă), cu înălţimea de 45 de metri, mare pentru vremurile acelea. Dezvoltarea Rotterdamului a fost întreruptă de cel de-al Doilea Război Mondial, când bombardamentele au distrus tot centrul vechi, lăsând în picioare doar clădirea Primăriei. La doar două săptămâni de la tristul eveniment, olandezii au început munca de reconstrucţie a oraşului lor, folosind pentru aceasta un plan arhitectural modern. Treptat, Rotterdamul a căpătat înfăţişarea unui centru business, cu o suită de faţade din sticlă şi metal strălucind în soare. Modernismul a redefinit oraşul, în acord cu exigenţele olandeze şi cu aspiraţiile spre urbanism de înaltă clasă.
Fenomene paranormale din Bucegi
In Muntii Bucegi, în apropierea Vârfului Omu si
sub semnul Sfinxului, se află cel mai important Centru energetic –
informaţional, natural, al Planetei.Experti din toate institutele de
cercetare ale lumii s-au reunit spre a analiza aceasta teorie afirmata
si de Cristina Pânculescu in „Taina Kogaionului”.S-au constatat uluitoare asemanari intre „Muntele Polar” sau „Muntele
QAF” din ezoterismul musulman, cu Shamballa sau Muntele Meru din India
si Tibet, cu „Monsalvat” sau „Sediul Graalului” - unde timpul se
transforma in spatiu - din tarile occidentale, cu „Muntele Tai” - adica
al nemuritorilor - din China, cu „Axis”, „Cardines Mundi”, „stâlpul
cerului”, „piramida cosmică”, cu „crucea” sau „arborele vieţii” din
crestinism.Din expertiza publicata in rapoartele marilor institute
mondiale, in toate aceste variante, rezulta ca Centrul are aceleasi
proprietati speciale : incredibile efecte energetice, surprinse in cadre
de inalta cercetare fotografica, electroshopografica si
fiziconanografica, in pietre, minerale si urme stratosenergetice, cu
puteri miraculoase in Sanctuarul principal al Kogayonului, adica Muntii
Sacri ai dacilor, Bucegii.In raportul dat publicitatii se vorbeste doar
despre trei trepte supreme de iniţiere, insa in cel ramas sub sigiliul
marilor puteri, expertii scriu amanuntit despre alte douasprezece trepte
anuale - ce deschid poarta spre initierea absoluta si spre eternitate -
informatii accesibile doar anumitor initiati, acestea cu activitate
ciclica, pe un an, ciclurile anuale inscriindu-se in altele, mari de
zeci de milioane de ani, pana la formarea ciclului complet numit
Mahayuga in traditia vedica, si compus din 4 yuga sau anotimpurile
umanitatii, perioade care in antichitate erau egale, insa datorita
marilor transformari umane din ultima perioada, cercetarile au relevat
diferente intre ele, fapt ce a uimit si speriat in aceeasi masura,
datorita urmarilor de necontrolat, in timp...Se mai spune ca Centrul din
Bucegi este punctul de ramificatie inspre alte sub-centre energetice
din lume, in directa corelatie, acestea avand misiunea divina de a
permite nasterea Oceanului Infinit al Omeniei in imperiul energiei si
informatiei cosmice.Cheia acestei taine de creatie, numita in traditia
populara Axis sau Cardines Mundi, este punctul central al acestui
sanctuar dacic, in care se intretaie si intrepatrund centrele
structurilor macrocosmice ale universurilor timpului infinit si
eternitatii.Comunicarea intre universurile inca necunoscute de mintea
umana se face prin sistemul energetic-informational al Centrului, o
fereastra de trecere dintr-un univers in altul, conexiunea universala in
cadrul careia Timpul este supus, abolind viteza luminii si eliberand
avantul omului in cosmos.Teoria Cristinei Pânculescu, prezentata in
presa si la TV, a fost intarita de ultimele descoperiri: o piesa
arheologica descoperita in Podisul Central Moldovenesc - mesaj al
dacilor din sec.I-II i.e.n., alte locuinte dacile gasite la 10 km de
Iasi, o tableta din ceramica ce contine informatii despre decorul
cosmic, cu cercul pamantului, cadranul celor 4 puncte cardinale, si
incizii circulare reprezentand Luna, Soarele, planete si stele, in cele 4
faze ale lunii, avand pe revers corabia - simbolul navigatiei prin
viata spre moarte, desigur o amuleta magica.Mai amintim existenta
populatiei de gugani de pe muntele Gagu din Retezat, urmasi ai primilor
oameni din lume, asemeni bascilor din Pirinei, sau guanchii din Canare,
pastori foarte inalti, stranii in comportament si limbaj, ale caror
radacini ajung in preistoria miturilor primordiale ale omenirii,
stramosii gigantilor din Gigantomachia Elină, ce calcau din munte in
munte, ai lui Iovan Iorgovan, ori Hercules, cel ce a rapus balaurul
langa izvorul Cernei, ci nu asa cum se spune in Odiseea, pe Olimp,
eroarea fiind a lui Homer si Hesiod, care au confundat Gigantomachia din
Ţara Haţegului, adevaratul leagan al civilizatiilor lumii, cu zone
accesibile timpului lor.In incheierea raportului, expertii releva din
nou rolul hotarator al spatiului carpato-danubiano-pontic, centrul
spiritualitatii umane, in istoria antica si cea viitoare, alte amanunte
fiind insa pastrate sub tacerea marilor puteri...Nu pentru mult timp
insa. Ramaneti aproape, vom reveni.
Ziua
Marinei Romane va fi sarbatorita si anul acesta in Fortele Navale
printr-o serie de ceremonii militare si religioase, depuneri de coroane
de flori la monumente, exercitii demonstrative, jocuri marinaresti si
spectacole artistice, care vor avea loc in municipiile Constanta,
Mangalia, Braila si Tulcea, precum si in Capitala. 15 august este ziua
cand, prin traditie, poporul roman ii omagiaza pe cei care si-au legat
destinul de intinsul nemarginit al apelor. Marinarii romani, pe caile
fara pulbere au stabilit punti de legatura cu civilizatiile lumii, au
facut posibile schimburile de valori materiale si spirituale cu alte
popoare, avand o importanta contributie la propasirea neamului romanesc.
Cu acelasi spirit de daruire cu care au strabatut marile si oceanele
lumii, atunci cand tara le-a cerut-o au fost gata sa-i apere
independenta si suveranitatea si nu rareori undele albastre au fost
inrosite de sangele lor. Denumirea de Fortele Navale Romane a fost data
de autoritatile Republicii Populare Romane. Pana in 1948 s-a denumit
Marina Regala Romana iar inainte de 1880, Flotila Domneasca. Fortele
Navale Romane, parte militara a Marinei romane, cuprind : Flota militara
maritima a Romaniei, cu aproximativ 45 de unitati (nu toate simultan in
serviciu) care opereaza mai ales in Marea Neagra, dar si pe marile si
oceanele lumii in cadrul operatiunilor NATO; Flota militara fluviala a
Romaniei, cu aproximativ 15 unitati care opereaza pe Dunare ; la aceste
60 de unitati trebuie adaugate salupele, vedetele si zodiacurile
graniceresti. Ziua Marinei Romane constituie, asadar, minunatul prilej
cand paradele navale, exercitiile tactice, intrecerile sau jocurile
marinaresti pot crea un strop de mandrie si bucurie in sufletul si
cugetul celor prezenti in numar foarte mare in porturi ori pe mal de
ape.
miercuri, 14 august 2013
Marele Zid Chinezesc
Marele Zid Chinezesc (chineză 万里长城/萬裡長城, Wànlĭ Chángchéng „zidul lung de 10.000 Li“;
chineză 中国长城/中國長城, Zhōngguó Chángchéng „zidul lung chinezesc“) este o
construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare.
Zidul a fost construit cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez
contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Este o
construcție gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob,
cu o lungime de 21.196,18 km.
Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.Hr, în timpul dezbinării Imperiului chinez (475 - 221 î.Hr.) cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord. În anul 214 î.Hr., împăratul Qin Shi Huangdi permite să se construiască prima parte a zidului de la fluviul Galben ca apărare față de poporul nomad Xiongnu (numiți în Europa huni). Spre deosebire de zidul construit mai devreme care se întinde și în văi, zidul acesta era construit numai pe crestele munților. Din lipsă de argilă s-a folosit la construcția zidului numai piatră așezată pe straturi. Din acele timpuri zidul a fost mereu reclădit, atingând în timpul dinastiei Ming lungimea maximă. În anul 1493 a început împăratul Hongzhi construcția zidului dinastiei Ming care servea ca apărare contra mongolilor și pentru o supraveghere mai bună a drumurilor comerciale, ca porțiunea centrală a drumului mătăsii, pe crestele munților începându-se o construcție deosebit de costisitoare. Mortarul folosit era produs din piatră de calcar arsă amestecat cu amidonul din orez. La construcția interioară a zidului se folosea un amestec de argilă nisip și piatră cioplită. Grosimea zidului este foarte diferită, astfel de exemplu în regiunea Peking, zidul are o grosime între 4 și 8 m, la coama zidului 8, iar la bază 10 m grosime. La intervale de câteva sute de metri s-au construit turnuri de 12 m înălțime cu rolul de observare, transmitere de semnale și depozit de arme. Se apreciază ca ar fi existat cca. 25.000 de asemenea turnuri integrate în zid și 15.000 de turnuri pentru semnalizare care făceau legătura cu capitala situată lângă Kashgar. Codul de semnale era simplu, dacă se observa agresorul se făcea foc în turn. Construcție gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc măsoară 21.196,18 de kilometri lungime, fiind și astăzi “cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se știe cu exactitate care din formațiunile statale chineze a hotărât înconjurarea teritoriului său cu valuri de pământ și piatră. Pentru a-și proteja statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) poruncește să fie legate între ele fortificații clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În timpul următoarei dinastii, Han (206-220 î.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est și spre vest până la o lungime de 21.196,18 kilometri lungime. Suferind stricăciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6.400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat și capitala statului la Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi). Șerpuind pe crestele munților și ale dealurilor, dar și prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu forturi cu aspect paralelipipedic și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de 12 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea strategică dar și ca drum comercial. Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor.
Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.Hr, în timpul dezbinării Imperiului chinez (475 - 221 î.Hr.) cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord. În anul 214 î.Hr., împăratul Qin Shi Huangdi permite să se construiască prima parte a zidului de la fluviul Galben ca apărare față de poporul nomad Xiongnu (numiți în Europa huni). Spre deosebire de zidul construit mai devreme care se întinde și în văi, zidul acesta era construit numai pe crestele munților. Din lipsă de argilă s-a folosit la construcția zidului numai piatră așezată pe straturi. Din acele timpuri zidul a fost mereu reclădit, atingând în timpul dinastiei Ming lungimea maximă. În anul 1493 a început împăratul Hongzhi construcția zidului dinastiei Ming care servea ca apărare contra mongolilor și pentru o supraveghere mai bună a drumurilor comerciale, ca porțiunea centrală a drumului mătăsii, pe crestele munților începându-se o construcție deosebit de costisitoare. Mortarul folosit era produs din piatră de calcar arsă amestecat cu amidonul din orez. La construcția interioară a zidului se folosea un amestec de argilă nisip și piatră cioplită. Grosimea zidului este foarte diferită, astfel de exemplu în regiunea Peking, zidul are o grosime între 4 și 8 m, la coama zidului 8, iar la bază 10 m grosime. La intervale de câteva sute de metri s-au construit turnuri de 12 m înălțime cu rolul de observare, transmitere de semnale și depozit de arme. Se apreciază ca ar fi existat cca. 25.000 de asemenea turnuri integrate în zid și 15.000 de turnuri pentru semnalizare care făceau legătura cu capitala situată lângă Kashgar. Codul de semnale era simplu, dacă se observa agresorul se făcea foc în turn. Construcție gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc măsoară 21.196,18 de kilometri lungime, fiind și astăzi “cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se știe cu exactitate care din formațiunile statale chineze a hotărât înconjurarea teritoriului său cu valuri de pământ și piatră. Pentru a-și proteja statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) poruncește să fie legate între ele fortificații clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În timpul următoarei dinastii, Han (206-220 î.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est și spre vest până la o lungime de 21.196,18 kilometri lungime. Suferind stricăciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6.400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat și capitala statului la Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi). Șerpuind pe crestele munților și ale dealurilor, dar și prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu forturi cu aspect paralelipipedic și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de 12 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea strategică dar și ca drum comercial. Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor.
Astazi
Carta Atlantica sarbatoreste 72 de ani de la adoptare. Documentul,
avand forma unei telegrame, a fost semnat de Franklin Roosevelt si
Winston Churchill cu ocazia primei lor intalniri istorice la bordul
vasului Augusta in Newfoundland’s Placentia Bay. Carta va fi si
certificatul de nastere a ceea ce se va numi mai tarziu comunitatea
euro-atlantica. Printre afirmatiile facute in acest manifest de
propaganda, semnat pe cand Statele Unite nu intrase inca in razboi, se
numara faptul ca nici Statele Unite si nici Marea Britanie nu urmareau
extinderea teritoriala si ca ambele proclamau dreptul la autodeterminare
al popoarelor care fusesera lipsite cu forta de acest drept. Carta
Atlanticului a stabilit liniile directoare ale politicii postbelice, in
ciuda faptului ca Statele Unite nu intrasera in mod oficial in lupta.
Documentul incepea cu un preambul si avea 8 puncte care faceau
publice principiile: de a nu accepta extinderile teritoriale sau de alta
natura; respingerea oricaror modificari teritoriale care nu se faceau
in acord cu vointa liber-exprimata a popoarelor; respectarea dreptului
popoarelor de a-si alege propria forma de guvernamant si restaurarea
dreptului de auto-guvernare al popoarelor care au fost lipsite de
acesta; accesul tuturor statelor, in conditii de egalitate, la comert si
la sursele de materii prime; colaborarea economica deplina intre
natiuni, pentru ameliorarea conditiilor de munca, progres economic si
securitate sociala; instaurarea unei paci durabile care sa asigure
securitatea statelor, sa permita oamenilor o existenta eliberata de
teama si nevoi; pacea sa asigure calatoria libera pe mari si oceane;
abandonarea utilizarii fortei, prin crearea unui sistem larg si
permanent de securitate si dezarmarea natiunilor agresoare, prin
reducerea poverii inarmarilor sa se asigure pacea viitoare. Trebuie
subliniat faptul ca nu exista un
original semnat, al Cartei Atlanticului. Asa cum avea sa declare
ulterior chiar presedintele Roosevelt, textul final s-a constituit din
partile acceptate din cele patru variante scrise de mana de Churchill,
de Welles si de el insusi; acest text a fost incredintat operatorilor
radio de pe cele doua cuirasate care l-au transmis la Washington si
Londra, iar apoi le-au comunicat presei. Presedintele Roosevelt a expus
in fata Congresului, la 21 august 1941, continutul Cartei Atlanticului
subliniind ca aceasta era, în momentul respectiv, un scop care merita a
fi atins de catre lumea civilizata. Vorbind la B.B.C. despre Conferinta
Atlanticului, Churchill a declarat, la 24 august 1941, ca reuniunea avea
o valoare de simbol: unitatea de gandire a lumii anglo-saxone si
comunicarea fortelor binelui impotriva raului. Scopul declaratiei a fost
enuntarea obiectivelor urmarite de S.U.A. si Commonwealth-ul britanic.
Unul din aceste obiective era dorinta de a nu mai fi razboaie pe pamant,
in care
scop se intentiona a se lua masuri preventive prin dezarmarea
agresorilor. Pe de alta parte, in lumea postbelica chiar invinsilor urma
sa li se asigure accesul la viata economica internationala in conditii
de egalitate. Popoarele oprimate trebuiau sa fie convinse ca suferintele
si sacrificiile lor nu erau zadarnice. ,,Tunelul poate fi intunecat si
lung, dar la capatul lui este lumina. Acesta este simbolul, acesta este
mesajul Conferintei atlantice".
|
luni, 12 august 2013
Ziua
Internationala a Tineretului se sarbatoreste in fiecare an pe 12 august
prin organizarea de diverse activitati publice de informare asupra
drepturilor si responsabilitatilor tinerilor. In urma cu 14 ani, pe data
de 17 decembrie 1999, Organizatia Natiunilor Unite a hotarat prin
rezolutia 54/120 ca in fiecare an, pe data de 12 august, sa fie marcata
Ziua Internationala a Tineretului (International Youth Day). Aceasta
initiativa a oficializat importanta pe care o are tineretul in
dezvoltarea actualei societati. Marile crize cu care ne-am confruntat
de-a lungul timpului si cele cu care inca ne confruntam si-au lasat
amprenta in mod deosebit asupra tinerilor. Spre exemplu, tinerii resimt
mai acut efectele unui somaj crescut sau a unei recesiuni economice. In
2007, tinerii reprezentau 25% din populatia apta de munca, dar in
acelasi timp 40% dintre someri. Pe langa somaj, tinerii se lupta
si cu salarii foarte mici si nesiguranta la locul de munca. Din alt
punct de vedere, schimbarile climatice care au loc astazi si deciziile
privitoare la protejarea mediului si diminuarea efectelor poluarii vor
cadea pe umerii generatiilor viitoare. In acelasi timp, din ce in ce mai
multi tineri dau dovada ca pot fi parteneri in promovarea solutiilor
catre o dezvoltare durabila. De multe ori tinerii conduc prin exemplu.
Multi duc un stil de viata sanatos si verde, multi folosesc tehnologii
mai putin poluante. Asa ca, in aceasta zi, sustineti campaniile de
informare, organizati activitati si discutii, incurajati participarea
tinerilor la deciziile care le afecteaza viata. In aceasta zi fiecare
dintre voi poate arata ca tinerii pot contribui pozitiv la societatea in
care traiesc.
duminică, 11 august 2013
Ion
Barbu pe numele sau adevarat Dan Barbilian (n. 18 martie 1895,
Campulung-Muscel, d. 11 august 1961, Bucuresti) a fost un poet si
matematician roman. A fost unul dintre cei mai importanti poeti romani
interbelici, reprezentant al modernismului literar romanesc. Studiile
elementare şi gimnaziale le face la Campulung, Daminesti, Stalpeni,
Pitesti. Urmeaza liceul la Bucuresti. Demonstreaza de pe acum deosebite
aptitudini de matematician. Dupa ce-si si-a licenta (1921) obtine o
bursa pentru doctorat in Germania. Talentul sau matematic se manifesta
inca din timpul liceului, elevul Barbilian publica remarcabile
contributii in revista Gazeta matematica. Tot in acest timp, Barbilian
isi dezvolta si pasiunea pentru poezie. Intre anii 1914-1921 studiaza
matematica la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, studiile fiindu-i
intrerupte de perioada in care isi satisface serviciul militar in
timpul Primului Razboi Mondial. In 1942 este numit profesor titular de
algebra la Facultatea de Stiinte din Bucuresti. Publica diferite
articole in reviste matematice. In anul 1919, Dan Barbillian incepe
colaborarea la revista literara Sburatorul, adoptand la sugestia lui
Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului sau,
Ion Barbu. In timpul liceului il cunoaste pe viitorul critic literar
Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi si mai
frumoase prietenii literare. Debutul sau artistic a fost declansat de un
pariu cu Tudor Vianu. Din acest "pariu", Dan Barbilian isi descopera
talentul si iubirea fata de poezie. Dan Barbilian spunea ca poezia si
geometria sunt complementare in viata sa: acolo unde geometria devine
rigida, poezia ii ofera orizont spre cunoastere si imaginatie. Una din
cele mai cunoscute poezii a autorului, "Dupa melci", apare in 1921 in
revista Viata Romaneasca. Din poemele fabulative cu elemente de
figuratie din natura,
capodopera ramane Riga Crypto si lapona Enigel. La 11 august 1961, moare
la spitalul “Vasile Roaita" din Bucuresti, bolnav de cancer la ficat.
sâmbătă, 10 august 2013
Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa
Cu lacurile ei
verzi-albastre şi stâncile albe şi colţuroase, Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa
se fereşte de privirile iscoditoare ale civilizaţiei. Peste sălbăticia acestor
meleaguri domnesc încă vipera cu corn, libelulele şi licuricii, iar muzica
frunzişului bogat al pădurii este acompaniată de glasurile şuvoaielor de apă,
străpungând necontenit calcarele bătrâne.
Înfiinţat în anul
1990, Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa cuprinde în limitele sale zona
sudică a Munţilor Aninei, unde îşi dau întâlnire dealuri mănoase, bazine
hidrografice cu calcare sfărâmicioase, păduri seculare, vâlcele singuratice şi
munţi puţin avântaţi spre soare. Împreună cu Parcurile Naţionale Domogled-Valea
Cernei şi Semenic-Cheile Caraşului, el formează tezaurul natural al judeţului
Caraş-Severin, de altfel singurul judeţ ce are pe teritoriul său trei zone mari
de conservare ecologică, de interes naţional.
Parcul păstrează, în
cele 36.758 de hectare, multe bogăţii naturale, etnologice şi culturale.
Graniţele lui sunt delimitate de culmi de deal, borne silvice, confluenţe de
râuri şi văi. În cadrul parcului există câteva rezervaţii, dintre care una
poartă acelaşi nume, Cheile Nerei-Beuşniţa. Ea este o sălbăticie de aproape
4000 de hectare, al cărei relief calcaros a fost săpat, măcinat şi sculptat, în
principal, de două râuri: Nera şi Beu.
Rezervaţia Cheile
Nerei-Beuşniţa trăieşte în legendă precum o domniţă sfioasă şi obişnuieşte să
se arate, din timp în timp, cu aceeaşi rezervă, puţinilor care se aventurează
în împărăţia ei.
Cei 22 km ai Cheilor
Nerei se întind între localităţile Şopotul Nou şi Sasca Română, având cursul
apei trecut prin numeroase meandre şi bucle întoarse. Până în această zonă
calcaroasă, Nera a parcurs o cale lungă, căci izvorul ei îşi soarbe apele de
sub Piatra Goznei, din Munţii Semenic. Apoi, strângând apele afluenţilor din
depresiunile montane pe care le traversează - ale Munţilor Semenic, Aninei,
Almăjului - intră în forţă în cheile dantelate şi cu pereţii înalţi, tăiaţi la
bază ca de o sabie ascuţită. În timpul ploilor mari sau al topirii zăpezilor
din munţi, Nera cea tulbure spală vijelios drumul prin chei, dar vara, curenţii
săi se domolesc şi lasă să se vadă prundişul mărunt şi vegetaţia bogată de pe
malurile joase. Acum este vremea potrivită pentru parcurgerea celor mai lungi
chei din România: pe jos, pe poteca marcată, ori pe apă, în bărci pneumatice,
printr-o solitudine pe care numai natura sălbatică o mai poate oferi unui
călător.
Pentru un tur obişnuit
al cheilor ar fi nevoie de două zile, vorbind de mersul pe jos. Porţiuni din
traseul total pot fi parcurse şi pe potecile ce vin spre Nera de peste
înălţimile stâncoase, iar direcţia poate fi schimbată oricând, după preferinţe
şi după timpul de care turistul ţine socoteală. În avale sau în amonte, cheile
sunt la fel de spectaculoase.
Eu am ales circuitul
obişnuit, în coborâre pe cursul apei. Marcajul roşu-alb ţine poteca principală
lungă de lângă Cheile Nerei, întinse între primele păşuni de lângă satul
Şopotul Nou (la est) şi zona numită "La Tunele", dinainte de Sasca
Română (în vest). Drumeagul acesta, puţin umblat de turişti, nu rămâne tot
timpul în albia râului, ci se mai opinteşte ba pe o culme rotunjită, ba pe o
stâncă mare, pentru ca uneori să se abată de la răcoarea apei şi să intre mai
adânc în pădure, aceasta doar pentru a ocoli vreun versant neprimitor ori
pentru a tăia vreo buclă alungită a firului de apă.
Prima parte a potecii,
de la Şopot şi până la Lacul Dracului, urmăreşte pe partea stângă şerpuirile
largi ale Nerei printre vârfurile de 500-600 m, din care se prăvălesc ogaşe multe,
adică nişte mici văi calcaroase frământate de apele şiroinde, înainte de a se
transforma în torente. Pasul bate pe aici ore bune. Dacă vrei să scurtezi
traseul şi să faci turul cheilor într-o singură zi, fără să renunţi la cele mai
frumoase peisaje, poţi sări peste această zonă şi să vii din sud, de peste
culme, de pe drumul Cărbunari-Şopotul Nou, de la punctul numit La Logor. De
aici, în două ore şi jumătate se ajunge prin Ogaşul Porcului la acelaşi Lac al
Dracului, despre care pe bună dreptate se spune că este de o frumuseţe ireală.
Două comori are
rezervaţia Cheile Nerei- Beuşniţa: Lacul Dracului şi Lacul Bei, ca două
picături căzute dintr-un cer de poveste. La vreo 100 m în sus de albia stângă a
râului şi coborând de pe poteca cheilor, ce merge pe culmea de deasupra, Lacul
Dracului te aşteaptă în tăcerea pădurii. Culoarea sa, printre razele galbene şi
frunzele verzi, îţi provoacă ochii să o ghiceşti: o fi albastră? Cerul clar de
peste ea îţi spune că nu. O fi ca smaraldul? Nici aşa, căci muşchii moi ce
învelesc degetele de stâncă nu aduc aceeaşi nuanţă. Poţi şedea pe marginea
neregulată a lacului ore în şir şi să nu te hotărăşti ce culoare să-i pui
alături de numele de legendă.
Se zice că, demult, un
moşneag îşi păzea turma de capre pe malul lacului şi un străin i-a stârnit
isteţimea cu un rămăşag. Cică i-ar fi spus să-i prăjească un peşte fără ca să i
se îndoaie corpul; moşneagul, cu mintea ascuţită, îi spune că va face precum i
s-a cerut, dacă şi străinul va frige un cap de ţap fără ca acesta din urmă să
îşi arate dinţii. Zis şi făcut. Moşneagul a înfipt un băţ în trupul peştelui,
iar străinul a legat capul ţapului cu o funie din tei. Dar când au început să
sfârâie pe foc, peştele a rămas înţepenit pe bucata de lemn, însă pe capul
ţapului a apărut un rânjet. De ciudă ce i-a fost, străinul, care s-a dovedit a
fi chiar Dracul, a sărit în lac şi nu s-a mai arătat vreodată. De atunci, cică
apele fără fund înghit pe oricine cutează a le tulbura undele.
Lacul Dracului este
unicul lac carstic din România, apărut ca urmare a prăbuşirii unui tavan de
peşteră. Apele lui clare, cu adâncimea de aproximativ 12 m, lasă să se vadă
bancurile negre de peşti, pietrele ascuţite şi crengile uitate de vreme pe
fundul lacului. O parte din ochiul de apă stă sub stânca ruptă, iar peste
cealaltă parte copacii îşi scutură, din vreme în vreme, frunzele.
După ce scapi de vraja
lacului şi de răcoarea pereţilor săi sfredeliţi, trebuie să te întorci pe drum
până la intersecţia potecilor, unde mai multe tăbliţe din lemn te îndeamnă spre
direcţia potrivită. De aici, alegi în continuare calea ce te duce la Cantonul
Damian.
Pentru început, pasul
va prinde sub el smocurile de iarbă şi crenguţele uscate de pe drumul ce se
lasă păzit de pădure. Mai târziu, poteca ajunge pe malul Nerei, ce se
încolăceşte tot mai neregulat printre cheile de calcar. Fără să treci pe
cealaltă parte, vei merge aşa timp de trei, patru ore, aproape de apă, peste
bucăţile de stâncă, prin tunelurile săpate de om în calcarul alb, peste pereţii
năpădiţi de liane subţiri, peste micile plaje cu nisip moale şi prin poienile
cu ierburi dese şi ţârâinde. De te uiţi în sus, vârfurile tocite ale cheilor te
vor ameţi. Dacă ai curaj, poţi explora şi peşterile pe care orice hartă a
cheilor ţi le indică cu precizie.
Un pod suspendat,
asemenea celor din filmele cu exploratori ai junglei, te va momi la traversarea
Nerei, însă vei vedea imediat că îi lipsesc scândurile dintre firele metalice.
Apoi, poate că vei da peste cozile lucioase ale şerpilor fugind de pe potecă,
ori de câte un păianjen mare, ocupând fără griji gura tunelului prin care te
trimite marcajul. Prin multe locuri, pe sub sau peste stâncile tăiate va trebui
să te ţii cu putere de cablurile de siguranţă, pentru ca să poţi traversa
poteca periculos de îngustă şi aplecată spre curenţii apei. Sălbăticia este la
ea acasa şi numai printr-un mare noroc vei putea saluta pe aventurierii
rătăciţi cu o barcă printre cheile înalte.
La un moment dat,
poteca te obligă să traversezi cursul rece al Nerei şi bine ar fi să prinzi apa
puţin adâncă, ca să nu fii nevoit să te sprijini în prăjini pentru a face faţă
curenţilor destul de puternici. Mai sunt şi alte locuri în chei care te lasă cu
apă mai mică să treci pe malul drept, dar mai bine urmezi marcajul. După ce ai
ajuns pe malul opus, poteca se domoleşte sub picioarele tale şi străbate
pădurea deasă până la Cantonul lui Damian, unde câteva clădiri părăsite răsar
într-o poiană plină de flori şi gâze. Din această zonă de campare, drumul de
chei se continuă câţiva kilometri, ba prin pădure, ba prin tuneluri şi stânci,
până în Sasca Română. La ieşirea din Cheile Nerei, satele înghesuite între
culmi întâmpină reîntoarcerea în prezent. Nera pleacă mai departe, spre Dunărea
în care se varsă liniştită, ducând dorul pădurilor de fag, stejar, frasin, ulm,
tei, corn, alun, ce i-au însoţit vadul.
În rezervaţie însă, un
alt drum aşteaptă să-l urmezi. La Podul Beiului, pârâul Bei se întâlneşte cu
Nera, după ce a traversat un pat de calcar şi a căzut prin câteva cascade
frumoase, venind dinspre izvoarele sale de la câţiva kilometri depărtare.
Mergând în amonte pe drumul forestier de lângă apă, dai mai spre capăt de o
păstrăvărie mare. Fiindcă multă lume ajunge până aici cu maşina, să nu te
aştepţi la linişte, mai ales la sfârşitul săptămânii. De aici, porneşte o
potecă largă care te conduce chiar la Ochiul Beiului, un izvor puternic ce iese
din pământ într-un bazin stâncos larg, cu diametrul mare de 20 m. Apa lui are
aceeaşi culoare ca cea a Lacului Dracului, dar fundul bolovănos se vede foarte
bine, fiindcă adâncimea este de doar 3 m.
Micul lac are legende
ce sună puţin diferit, însă cea mai frumoasă spune că izvorul se naşte din
lacrimile unui bei, care plânge după iubita lui. Dragostea dintre turc şi
frumoasa localnică ar fi fost interzisă de tatăl beiului, ce şi-a trimis
soldaţii pe urmele celor ce i-au nesocotit poruncile.
De la Ochiul Beiului
şi până la Cascadele Beuşniţei se urcă agale vreme de un 40 de minute, pe
marginea treptelor ce aduc abrupt pârâul spre vale. Aceste jgeaburi în scări
sunt construite din tuf calcaros, adică s-au format prin acumularea excesivă a
carbonatului de calciu din apă.
Cascadele Beuşniţei
din porţiunea de sus a pârâului cad vertical peste stâncile pline de muşchi şi
lichieni, formând perdele mişcătoare de stropi şi verdeaţă. Fiindcă apele se
prăvălesc în canale subterane înguste, zgomotul lor este foarte puternic şi se
înteţeşte când ploile se abat peste pădure şi pârâu. Nu înălţimea cascadelor te
va impresiona, ci vârtejurile care se formează când apa intră sub stâncile cu
coridoare neştiute.
Templul zeiței Artemis din Efes
A 3-a minune a lumii!Templul zeiței Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut și ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeița Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraș aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiței Artemis din Efes se află 50 km la sud de orașul Izmir, Turcia. Din templul original, considerat una din cele șapte minuni ale lumii nu au rămas decât puține relicve.
Templul a fost construit timp de 120 de ani de către împăratul Adrian cel Mare. Clădirea a fost lată de 51 m și de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălțime susțineau acoperișul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiței Artemis, acoperită cu aur și argint. Philon a spus despre templu: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceață." Chipul zeiţei Artemis (duplicat roman din marmură) La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, și că și el a murit în foc. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice și pline de învățăminte din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii săi însă, în dorința de a se menține în conștiința oamenilor și în istorie, comite această crimă. De aici a luat naștere expresia "Slavă lui Herostrate" . Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu nașterea lui și nu a avut grijă de templu. În 356 templul a fost reconstruit de către cetățenii orașului Efes, dar a fost dărâmat odată cu apariția creștinismului.
Chipul zeiţei Artemis (duplicat roman din marmură)
Templul a fost construit timp de 120 de ani de către împăratul Adrian cel Mare. Clădirea a fost lată de 51 m și de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălțime susțineau acoperișul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiței Artemis, acoperită cu aur și argint. Philon a spus despre templu: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceață." Chipul zeiţei Artemis (duplicat roman din marmură) La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, și că și el a murit în foc. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice și pline de învățăminte din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii săi însă, în dorința de a se menține în conștiința oamenilor și în istorie, comite această crimă. De aici a luat naștere expresia "Slavă lui Herostrate" . Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu nașterea lui și nu a avut grijă de templu. În 356 templul a fost reconstruit de către cetățenii orașului Efes, dar a fost dărâmat odată cu apariția creștinismului.
Chipul zeiţei Artemis (duplicat roman din marmură)
Navigatorul
Fernando Magellan s-a nascut la Oporto in 1480, intr-o familie modesta
de nobili. Ramas orfan la 10 ani, a fost educat la curtea regala, unde a
studiat navigatia, pentru ca in 1505 sa se inroleze in marina. Dupa ce a
participat la mai multe lupte si expeditii, a cazut in dizgratia
regelui Manuel ceea ce l-a determinat sa renunte la cetatenie si sa
plece in Spania. Si-a oferit serviciile regelui Carol Quintul, pe care
l-a convins sa ii finanteze o expeditie pentru descoperirea unei alte
cai maritime de acces spre insulele Moluce din Indonezia. Calatoria
istorica a fost inceputa in 10 august 1519, cand cinci corabii -
Trinidad (110 tone, 55 marinari), San Antonio (120 tone, 60 marinari)
,Concepcion (90 tone, 45 marinari), Victoria (85 tone, 42 marinari) si
Santiago (75 tone, 32 marinari) – au ridicat ancora din orasul Sevilia.
Flota a navigat pe fluviul Guadalquivir pana in
San Lucar de Barrameda, unde a stationat pana la 20 septembrie dupa care
a plecat sa strabata lumea. In cursul expeditiei, care s-a incheiat in
septembrie 1522, navigatorul a descoperit stramtoarea care ii poarta
numele si care face legatura dintre Oceanul Atlantic si Pacific.
Magellan nu a reusit sa ajunga la destinatie, fiind ucis de bastinasii
din insula Mactan.
|
vineri, 9 august 2013
Pestera lui Zamolxis,
Pestera lui Zamolxis, locul unde crestea planta care vindeca orice boala si unde sta ascuns aurul dacilor....
La patru ore de mers cu masina din Bucuresti, langa comuna gorjeana Polovragi, in Muntii Capatanii,
se gaseste una dintre cele mai mari cavitati stancoase din tara
noastra. Speologii inca nu i-au gasit capatul, iar legenda spune ca
iesirea e tocmai in Transilvania, la Sarmisegetuza.
O zi “cheltuita” ca sa vizitezi o pestera in care legenda spune ca a trait un zeu pare o investitie buna. Caverna de la Polovragi este cu adevarat o minune despre care putini romani au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intrat anul trecut in scobitura de kilometri a stancii o fac mai mult din intamplare. Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer ca turistii au descoperit caverna doar dupa ce in zona s-a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parang si leaga Gorjul de Alba.
Desi nu are "camere" spectaculoase de peste o suta de metri inaltime cum are pestera Skocjan din Slovenia, grota gorjeana este una dintre cele mai lungi din Europa cu peste 10,3 km si specialistii nu sunt siguri daca i-au dat de capat.
Pe drumul spre Zamolxis sar pastravii din raul Oltetul
Daca se porneste din Bucuresti, ca sa se ajunga la destinație, se merge spre Ramnicu Valcea, se trece de Horezu si apoi va ieși, undeva in cale, si localitatea Polovragi. Se poate ajunge usor si fara automobil. Daca se ia autobuzul spre Targu Jiu, trebuie doar sa se ceara la șofer o statie in comuna cu pricina asezata la poalele masivilor Capatanii si Parang.
Odata ce se ajunge in localitate, mai intai se da o raita pe la manastire. E din secolul XVII si e realizata in stil bizantin. Nu e mare asa ca se bifeaza rapid vizitarea ei! Dupa ce se iese din Casa Domnului, urmeaza drumul forestier spre grota unui alt zeu. Suna bine! Pana la destinație e timp sa se admire drumul spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile Oltetului sunt magnifice. Raul cu acelasi nume ii insoteste zgomotos pe temerari pe partea stanga a potecii. Tot in amonte urca si pastravii care sar uneori din apa ajutati de micile cascade formate de pietrele din albie. Peisajul te fura, asa ca nici nu nu-ti dai seama ca ai si ajuns la pestera.
Acasa la zeul dacilor
Din cei 10 km ai pesterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului, in rest doar speologii au acces. In grota este cald si umed (temperatura constanta este de 9 grade Celsius si umiditate medie de vreo 90%, spune ghidul).
Acum se trece la poze, cine are un aparat mai performant e fericit, si la “uau, ce ciudat e"! Dar pentru a depasi gardul trebuie sa se plateasca si o taxa de 5 lei de persoana (complexul e deschis doar de vineri și pana duminica, intre orele 11.00-17.00)
Locul are o incarcatura emotionala de exceptie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci si calugari.
In interior iti atrage atentia:
- scaunului lui Zalmoxis – piatra pe care se spune ca statea zeul
- cuptoarele – unde ardeau dacii planta polvraga
- pictura realizata de catre un calugar in tehnica negru de fum, reprezentand simbolul mortii. Autorul acestui desen ciudat este preotul Pahomie care, in anul 1607, a stat aici, in bezna, alaturi de vietatile subpamantene, vreme de sase luni.
- Izvorul Sperantelor, din spatele caruia se intrezareste Maica Domnului cu Pruncul in brate
- Bolta insangerata
- Camera Alba
- Bolta Divina
Cam vreo 45 de minute dureaza traseul pana se ajunge iar la iesire.
Inainte de a spune “la revedere” ghidul aminteste vizitatorilor ca pe varful de deasupra se gasesc ruinele unei cetati dacice, despre care se spune ca a fost cetatea lui Zamolxis, cetate la care se ajunge dupa un traseu de aproximativ 20 de minute de mers prin padure.
Datorita oxigenului eliminat din apa (umiditatea este foarte mare), aerul iti da o energie nemaiintalnita asa ca noul drum pare floare-la-ureche.
LEGENDELE
Casa lui Zamolxis
In Pestera Polovragi sunt urme ale folosirii sale drept turnatorie de metale de catre daci, iar o legenda spune ca aici s-ar fi refugiat Zamolxis. Legatura cu realitatea este ca deasupra pesterii se afla o cetate geto-dacica. Chiar se spune ca aici inca mai traieste Zamolxis, iar picaturile ce se preling din turturii de piatra sunt lacrimile varsate de el dupa cucerirea Daciei.
Planta magica care da numele grotei
In pestera, vracii daci si cei de dinaintea lor prelucrau o planta rara, numita povraga, polvraga sau polovraga, intrebuintata in popor ca remediu impotriva bolilor.
Iesirea, la Sarmisegetuza
Alt mit ar fi ca iesirea din pestera se afla tocmai in Transilvania. Deocamdata lungimea acestei pesteri atinge 10 km si cercetarile continua.
Aurul
Unul dintre miturile strajuite de localnicii din Polovragi, judetul Gorj, este cel al aurului dacic ascuns in pestera lui Zamolxis.
Cautatorii de comori continua sa vina aici la Polovragi, au cu ei detectoare de metale, pe care le dosesc prin bagaje, se prefac ca sunt vizitatori incantati de minunatiile pesterii, apoi se furiseaza prin cotloane sa verifice daca dau de comoara, povești oferite de ghid la o "pauza" de barfa.
Sursa de energie
La “Galeria Ispasirii” este ceva obisnuit sa simti furnicaturi pe maini, chiar in dreptul “Tronului lui Zamolxis”. Ghidul spune ca detectoarele de biocurenti o iau razna, invartindu-se fara noima, ca in prezenta unei fiinte vii, extrem de incarcate cu energie.
Tudor Vladimirescu nu a fost ucis
O intamplare demna de reținut este cea care il vizeaza pe Tudor Vladimirescu. Acesta avea ca obicei sa vina pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura de-a sa a ramas in manastire și a dat apa la moara celor care susțin varianta neoficiala in care o sosie de-a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Tudor a ramas in manastire unde a trait deghizat in calugar.
Datele pesterii
Are o vechime de peste sapte milioane de ani. Aici s-au gasit desene rupestre, dar si texte cu scriere cuneiforma sapate in piatra.
Denivelarea este de 87 m (-62, +25).
Dupa unii autori, numele Dacia provine de la Da-Ksha, in care "Da" inseamna zeu, iar "Ksha", țara.
O zi “cheltuita” ca sa vizitezi o pestera in care legenda spune ca a trait un zeu pare o investitie buna. Caverna de la Polovragi este cu adevarat o minune despre care putini romani au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intrat anul trecut in scobitura de kilometri a stancii o fac mai mult din intamplare. Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer ca turistii au descoperit caverna doar dupa ce in zona s-a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parang si leaga Gorjul de Alba.
Desi nu are "camere" spectaculoase de peste o suta de metri inaltime cum are pestera Skocjan din Slovenia, grota gorjeana este una dintre cele mai lungi din Europa cu peste 10,3 km si specialistii nu sunt siguri daca i-au dat de capat.
Pe drumul spre Zamolxis sar pastravii din raul Oltetul
Daca se porneste din Bucuresti, ca sa se ajunga la destinație, se merge spre Ramnicu Valcea, se trece de Horezu si apoi va ieși, undeva in cale, si localitatea Polovragi. Se poate ajunge usor si fara automobil. Daca se ia autobuzul spre Targu Jiu, trebuie doar sa se ceara la șofer o statie in comuna cu pricina asezata la poalele masivilor Capatanii si Parang.
Odata ce se ajunge in localitate, mai intai se da o raita pe la manastire. E din secolul XVII si e realizata in stil bizantin. Nu e mare asa ca se bifeaza rapid vizitarea ei! Dupa ce se iese din Casa Domnului, urmeaza drumul forestier spre grota unui alt zeu. Suna bine! Pana la destinație e timp sa se admire drumul spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile Oltetului sunt magnifice. Raul cu acelasi nume ii insoteste zgomotos pe temerari pe partea stanga a potecii. Tot in amonte urca si pastravii care sar uneori din apa ajutati de micile cascade formate de pietrele din albie. Peisajul te fura, asa ca nici nu nu-ti dai seama ca ai si ajuns la pestera.
Acasa la zeul dacilor
Din cei 10 km ai pesterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului, in rest doar speologii au acces. In grota este cald si umed (temperatura constanta este de 9 grade Celsius si umiditate medie de vreo 90%, spune ghidul).
Acum se trece la poze, cine are un aparat mai performant e fericit, si la “uau, ce ciudat e"! Dar pentru a depasi gardul trebuie sa se plateasca si o taxa de 5 lei de persoana (complexul e deschis doar de vineri și pana duminica, intre orele 11.00-17.00)
Locul are o incarcatura emotionala de exceptie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci si calugari.
In interior iti atrage atentia:
- scaunului lui Zalmoxis – piatra pe care se spune ca statea zeul
- cuptoarele – unde ardeau dacii planta polvraga
- pictura realizata de catre un calugar in tehnica negru de fum, reprezentand simbolul mortii. Autorul acestui desen ciudat este preotul Pahomie care, in anul 1607, a stat aici, in bezna, alaturi de vietatile subpamantene, vreme de sase luni.
- Izvorul Sperantelor, din spatele caruia se intrezareste Maica Domnului cu Pruncul in brate
- Bolta insangerata
- Camera Alba
- Bolta Divina
Cam vreo 45 de minute dureaza traseul pana se ajunge iar la iesire.
Inainte de a spune “la revedere” ghidul aminteste vizitatorilor ca pe varful de deasupra se gasesc ruinele unei cetati dacice, despre care se spune ca a fost cetatea lui Zamolxis, cetate la care se ajunge dupa un traseu de aproximativ 20 de minute de mers prin padure.
Datorita oxigenului eliminat din apa (umiditatea este foarte mare), aerul iti da o energie nemaiintalnita asa ca noul drum pare floare-la-ureche.
LEGENDELE
Casa lui Zamolxis
In Pestera Polovragi sunt urme ale folosirii sale drept turnatorie de metale de catre daci, iar o legenda spune ca aici s-ar fi refugiat Zamolxis. Legatura cu realitatea este ca deasupra pesterii se afla o cetate geto-dacica. Chiar se spune ca aici inca mai traieste Zamolxis, iar picaturile ce se preling din turturii de piatra sunt lacrimile varsate de el dupa cucerirea Daciei.
Planta magica care da numele grotei
In pestera, vracii daci si cei de dinaintea lor prelucrau o planta rara, numita povraga, polvraga sau polovraga, intrebuintata in popor ca remediu impotriva bolilor.
Iesirea, la Sarmisegetuza
Alt mit ar fi ca iesirea din pestera se afla tocmai in Transilvania. Deocamdata lungimea acestei pesteri atinge 10 km si cercetarile continua.
Aurul
Unul dintre miturile strajuite de localnicii din Polovragi, judetul Gorj, este cel al aurului dacic ascuns in pestera lui Zamolxis.
Cautatorii de comori continua sa vina aici la Polovragi, au cu ei detectoare de metale, pe care le dosesc prin bagaje, se prefac ca sunt vizitatori incantati de minunatiile pesterii, apoi se furiseaza prin cotloane sa verifice daca dau de comoara, povești oferite de ghid la o "pauza" de barfa.
Sursa de energie
La “Galeria Ispasirii” este ceva obisnuit sa simti furnicaturi pe maini, chiar in dreptul “Tronului lui Zamolxis”. Ghidul spune ca detectoarele de biocurenti o iau razna, invartindu-se fara noima, ca in prezenta unei fiinte vii, extrem de incarcate cu energie.
Tudor Vladimirescu nu a fost ucis
O intamplare demna de reținut este cea care il vizeaza pe Tudor Vladimirescu. Acesta avea ca obicei sa vina pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura de-a sa a ramas in manastire și a dat apa la moara celor care susțin varianta neoficiala in care o sosie de-a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Tudor a ramas in manastire unde a trait deghizat in calugar.
Datele pesterii
Are o vechime de peste sapte milioane de ani. Aici s-au gasit desene rupestre, dar si texte cu scriere cuneiforma sapate in piatra.
Denivelarea este de 87 m (-62, +25).
Dupa unii autori, numele Dacia provine de la Da-Ksha, in care "Da" inseamna zeu, iar "Ksha", țara.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)